Dăncilă, măsuri pentru procesul electoral: votare în mai multe zile și prin corespondență

Viorica Dancila
Agerpres

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că Guvernul are în lucru, într-un stadiu avansat, un pachet de măsuri privind îmbunătăţirea procesului electoral.

Viorica Dăncilă a precizat că se ia în calcul ca votul să se desfăşoare pe mai multe zile, dar şi extinderea votului prin corespondenţă.

"Imediat după alegerile europarlamentare, am cerut MAI şi MAE să analizeze organizarea şi desfăşurarea votului, ce nu a mers bine şi care sunt soluţiile pentru a asigura dreptul la vot cetăţenilor. Avem în lucru, într-un stadiu avansat, un pachet de măsuri pentru îmbunătăţirea procesului electoral, astfel încât cetăţenii din ţară şi din afara graniţelor să-şi poată exercita dreptul la vot în condiţii cât mai bune. Luăm în calcul prelungirea duratei votului pe mai multe zile, extinderea votului prin corespondenţă şi orice alte măsuri care să contribuie la o mai bună desfăşurare a procesului de vot", a spus Dăncilă în debutul şedinţei de guvern, conform Agerpres.

Ea a salutat iniţiativa Parlamentului de a constitui o comisie pentru îmbunătăţirea legislaţiei electorale.

"Vreau să transmit un mesaj ferm: Guvernul are toată deschiderea pentru dialog şi consultare cu toate instituţiile publice şi cu factorii interesaţi în găsirea soluţiilor celor mai potrivite pentru asigurarea dreptului la vot. Ne-am bucura dacă din partea preşedintelui României şi a partidelor de Opoziţie am avea un proiect concret, pe care să şi-l asume şi care să rezolve problemele din diaspora, pentru că cel mai uşor este să critici, mai greu este să vii cu soluţii", a mai spus Dăncilă.

Citește și
Ilie Bolojan
Ilie Bolojan: Scăderea deficitului la 7% în 2025, aproape imposibilă. Când ar putea fi anunțate noile măsuri fiscale

Premierul a reiterat că, în situaţia în care Opoziţia şi preşedintele Iohannis vor considera că este nevoie ca numărul secţiilor de votare să fie suplimentat, Guvernul va oferi finanţarea necesară pentru organizarea de noi secţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Ilie Bolojan: Scăderea deficitului la 7% în 2025, aproape imposibilă. Când ar putea fi anunțate noile măsuri fiscale
Ilie Bolojan: Scăderea deficitului la 7% în 2025, aproape imposibilă. Când ar putea fi anunțate noile măsuri fiscale

În timp ce negocierile pentru un nou executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și, indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar „PSD vine cu propuneri absolut revoltătoare”
Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar „PSD vine cu propuneri absolut revoltătoare”

Funcția de premier e o provocare prea mare pentru partidele din coaliție, și după situația economică dezastruoasă a României, nimeni nu ar vrea să și-o asume, susțin surse apropiate negocierilor dintre partide.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.