Deputații PSD-ALDE-UDMR vor să dea lege pentru prescrierea conflictului de interese

Eugen Nicolicea, Florin Iordache

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un amendament referitor la prescrierea conflictului de interese.

Potrivit News.ro, amendamentul este susţinut de preşedintele comisiei, deputatul PSD Eugen Nicolicea și prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu după 3 ani.

Amendamentul a fost formulat la un proiect al deputatului PSD Cătălin Rădulescu şi prevede:

„Faptele săvârşite de persoanele încadrate în categoriile prevăzute în art. 1 ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen general de 3 ani de la data săvârşirii lor în conformitate cu art 2517 din legea Codul civil”.

Amendamentul a fost adoptat cu votul majorităţii PSD-ALDE-UDMR.

Citește și
mihai lucan
ANI: Medicul Lucan s-ar fi aflat în conflict de interese istrativ, timp de patru ani

"Poate nu cunoaşteţi exact situaţia. De vreo 5-6 ani, anual, primesc sume enorme în plus cei de la ANI. Au softuri, au de toate necesare prin care în acest interval de trei ani pentru persoanele care depun anual declaraţii de avere să poată parcurge... Termenul de decădere general nu pentru infracţiuni, nu pentru altfel de încălcări ale obligaţiilor de serviciu, ci anumitor elemente generale", a spus deputatul UDMR Marton Arpad, conform sursei citate.

În luna decembrie 2017, deputatul PSD Cătălin Rădulescu, alături de alţi peste o sută de parlamentari social-democraţi, au înregistrat o iniţiativă legislativă potrivit căreia faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.

Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor", se arată în propunerea de modificare a legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

Potrivit expunerii de motive, ”iniţiatorii propun introducerea unui termen de prescripţie a faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, având în vedere că şi în materia mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituţie juridică, mai precis prescripţia răspunderii penale. De asemenea, nu este nici moral şi nici legal ca aceste fapte să fie imprescriptibile”.

Iniţiativa lui Cătălin Rădulescu a mai fost semnată de 102 deputaţi PSD, Damian Florea (Pro România) şi Furic Iarco (minorităţi).

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
12 primari, declaraţi imcompatibili de ANI. Unul dintre ei încheia şi asigurări
12 primari, declaraţi imcompatibili de ANI. Unul dintre ei încheia şi asigurări

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflict de interese de natură istrativă şi fals în declaraţii în cazul a 12 foşti şi actuali aleşi locali.

ANI: Medicul Lucan s-ar fi aflat în conflict de interese istrativ, timp de patru ani
ANI: Medicul Lucan s-ar fi aflat în conflict de interese istrativ, timp de patru ani

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că Mihai Lucan ar fi încălcat regimul juridic al conflicului de interese în materie istrativă, în perioada 26 iunie 2012 – 30 decembrie 2016.

Piedone a fost condamnat definitiv la 1 an de închisoare, însă nu va ajunge în spatele gratiilor
Piedone a fost condamnat definitiv la 1 an de închisoare, însă nu va ajunge în spatele gratiilor

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost condamnat definitiv la un an de închisoare, însă nu va ajunge în spatele gratiilor, pentru că judecătorii au decis să amâne aplicarea pedepsei vreme de 2 ani.

Modificarea legii ANI privind conflictul de interese al parlamentarilor, declarată constituțională de CCR
Modificarea legii ANI privind conflictul de interese al parlamentarilor, declarată constituțională de CCR

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată sesizarea de neconstituționalitate formulată de PNL în privința modificării legii ANI, prin care încetează unele interdicţii pentru parlamentari.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.