Dialog halucinant în Parlament: ”Aveți vreo problemă? Da. Duceți-vă și căutați-vă”

×
Codul embed a fost copiat

Aleșii poporului s-au certat, miercuri, ca la ușa cortului, în comisiile reunite ale Parlamentului pentru audierea ministrului propus al Muncii, Violeta Alexandru.

 

Este vorba despre parlamentarii PSD, pe de o parte, și cei de la PNL pe de altă parte. Aceștia din urmă au încercat să o apere pe ministrul propus Violeta Alexandru de atacurile verbale ale social-democraților.

La începutul audieii, tonul ”războiului” a fost dat de președintele de ședință, deputatul PSD Adrian Solomon, care a reușit să o enerveze pe Alexandru - aceasta declarându-se jignită de mai multe ori.

Ulterior, cearta și scandalul au fost preluate și de alți parlamentari PSD, precum senatorii Daniel Zamfir sau Liviu Pop.

Citește și
Orban
Ordonanța de Urgență a Guvernului Orban privind anticipatele a fost respinsă în Senat

Bineînțeles, nici liberalii nu s-au lăsat mai prejos, prin vocea deputatului PNL Florin Roman, care a sărit în apărarea ministrului liberal, Violeta Alexandru.

Roman l-a ironizat pe Pop, făcând aluzie la o greșeală de exprimare mai veche a fostului ministrul al Educației din PSD. În 2016, Liviu Pop și-a informat fanii de pe Facebook că a fost operat la .. ”genunche”.

Deputatul PNL Florin Roman: ”Ne cerem scuze, poate a fost o exprimare pe genunche, dar cred că ați înțeles și dumneavoastră.”

Senatorul PSD Liviu Pop:Jenunche se spune, domnul Roman. Corect e jenunche în Maramureș.”

Vizibil nervos, deputatul liberal Roman nu a iertat-o nici pe fostul ministru al Internelor, Carmen Dan, însă tirul său verbal a fost repede cenzurat de parlamentarii PSD, care i-au tăiat microfonul.

Deputatul PNL Florin Roman: ”Dacă vreți să ne spuneți de 10 august, spuneți-o la microfon. Vă ascultăm, doamna Dan, că văd că tot vociferați. Vă ascultăm.

Senatorul PSD Carmen Dan: ”Domnul Roman, aveți vreo problemă?”

Deputatul PNL Florin Roman: ”Da.”

Senatorul PSD Carmen Dan: ”Duceți-vă și căutați-vă.

Deputatul PNL Florin Roman: ”Da. Cu siguranță. După ce vă văd pe dumneavoastră, pe toți de la jandarmerie, care .. (i se închide microfonul, n. red.). Dumneavoastră să vă fie rușine”.

Deputatul PSD Adrian Solomon: ”Vă rog un pahar cu apă pentru domnul lider. Și un distonocalm. Sau ceva mai tare, că nu cred că îi ajunge”.

Într-un final, ministrul propus al Muncii, Violeta Alexandru, a primit aviz negativ, cu 13 voturi ”pentru” și 35 ”împotrivă”, după 2 ore de audieri cu circ și scandal.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Circ și scandal la audierea ministrului propus al Muncii: Puteți să încetați cu jignirile?
Circ și scandal la audierea ministrului propus al Muncii: Puteți să încetați cu jignirile?

O nouă repriză de circ și scandal a avut loc miercuri, la audierea ministrului propus al Muncii, Violeta Alexandru, în comisiile reunite ale Parlamentului.

Ordonanța de Urgență a Guvernului Orban privind anticipatele a fost respinsă în Senat
Ordonanța de Urgență a Guvernului Orban privind anticipatele a fost respinsă în Senat

Senatul a respins în şedinţa plenului de astăzi, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, OUG 26/2020 privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Guvernul Orban 2 la audieri. Adrian Oros, aviz pozitiv. Costache, Boloș, Alexandru și Bode, aviz negativ
Guvernul Orban 2 la audieri. Adrian Oros, aviz pozitiv. Costache, Boloș, Alexandru și Bode, aviz negativ

Ultimii cinci miniştri propuşi pentru a face parte din Guvernul Orban II au fost audiaţi astăzi în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului. Adrian Oros este singurul ministru popus care a obținut aviz pozitiv.

Ministrul Dezvoltării: Domnul Suciu să îşi pună întrebarea de câte ori va fi chemat la DNA
Ministrul Dezvoltării: Domnul Suciu să îşi pună întrebarea de câte ori va fi chemat la DNA

Ministrul propus al Dezvoltării, Ion Ştefan, a declarat, marţi, că fostul deţinător al acestui portofoliu Daniel Suciu ar trebui să îşi pună întrebarea de câte ori va fi chemat la DNA.

Guvernul Orban 2, a doua zi de audieri. Doar doi miniștri propuși au primit aviz favorabil
Guvernul Orban 2, a doua zi de audieri. Doar doi miniștri propuși au primit aviz favorabil

A fost scandal mare marți în Parlament, la audierile miniştrilor propuşi de Ludovic Orban. Aleşii şi-au aruncat cuvinte grele, s-au acuzat că folosesc un limbaj de mahala şi că se ţin de ''furtișaguri'' din bani publici.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.