Din inchisoare, deputatul Mihail Boldea si-a dat demisia din Parlament

Mihail Boldea

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marti, ca, demisia deputatului Mihail Boldea a ajuns la Secretariatul General al acestei institutii. 

El a preciat cererea va intra in plen saptamana viitoare, cand se va lua act de document. "Demisia a ajuns la Secretarul General. Demisia urmeaza procedura normala, se ia act de ea in plen. Saptamana viitoare cand se va deschide plenul va fi transmisa", a spus Zgonea.

El a precizat ca Biroul Permanent al Camerei a decis ca miercuri si joi sa fie zile dedicate lucrului in comisii, urmand ca plenul sa se reuneasca cel mai devreme saptamana viitoare.

Deputatul Mihail Boldea, incarcerat la Galati, si-a trimis, luni, din arest, demisia din Parlament, au declarat, pentru "Gandul", reprezentanti de la biroul presedintelui Camerei Deputatilor. Boldea este arestat preventiv de la sfarsitul lui martie acest an.

El a fost trimis in judecata, la sfarsitul lunii iunie, de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) - Serviciu Teritorial Galati, pentru fraude imobiliare in valoare de aproximativ un milion de euro.

Citește și
Mihail Boldea cover 2
Mihail Boldea, deferit justitiei de procurorii DIICOT

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Deputatul Mihail Boldea a avut o cadere nervoasa in instanta:
Deputatul Mihail Boldea a avut o cadere nervoasa in instanta: "L-ati omorat pe tata!"

Deputatul Mihail Boldea, arestat pentru fraude imobiliare, a fost scos pe brate, miercuri, din sala de judecata a instantei supreme, dupa ce a aflat ca tatal sau a decedat.

Mihail Boldea, deferit justitiei de procurorii DIICOT
Mihail Boldea, deferit justitiei de procurorii DIICOT

Deputatul Mihail Boldea a fost deferit justitiei de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) - Serviciu Teritorial Galati, pentru fraude imobiliare in valoare de aproximativ un milion de euro.

Mihail Boldea a fost internat la Spitalul de Urgenta din Galati dupa ce i s-a facut rau
Mihail Boldea a fost internat la Spitalul de Urgenta din Galati dupa ce i s-a facut rau

Caldura i-a jucat feste deputatului Mihail Boldea. Acesta a ajuns noaptea trecuta la Spitalul de Urgenta din Galati, dupa ce i s-a facut rau in arestul politiei.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.