Emil Boc: Sistemul de pensii nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale

emil boc

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat sâmbătă, la sediul PNL, că "mai devreme sau mai târziu" se va renunţa la pensiile speciale, întrucât sistemul de pensii nu îşi va putea permite să le plătească.

"În privinţa pensiilor speciale, am fost acela care le-a eliminat şi am mers pe principiul contributivităţii. Sunt convins că mai devreme sau mai târziu tot acolo se va ajunge, pentru că sistemul de pensii viitor nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale la nivelele la care sunt şi care se preconizează a creşte în continuare", a spus Boc.

El a declarat că va susţine în continuare interzicerea cumulului pensiei cu salariul peste un anumit plafon.

"Poate acum se înţeleg mai bine greutăţile pe care le-am avut în acele momente de criză. (...) Eu voi susţine în continuare acest punct de vedere, consider că peste un anumit plafon ar trebui să fie interzis cumulul pensiei cu salariul. Nu ştiu cum va reglementa actualul Guvern, dar consider că este o măsură de bun simţ", a mai arătat Boc

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Soluțiile Guvernului pentru acoperirea găurii bugetare. Ce programe sociale ar putea fi tăiate
Soluțiile Guvernului pentru acoperirea găurii bugetare. Ce programe sociale ar putea fi tăiate

Guvernul constată la jumătatea anului că nu are bani suficienţi pentru toate cheltuielile pe care şi le-a asumat şi caută soluţii.

Surse: PSD ar putea impozita pensiile speciale, pentru a face rost de bani la buget
Surse: PSD ar putea impozita pensiile speciale, pentru a face rost de bani la buget

Potrivit unor surse politice, conducerea PSD caută soluții pentru a reduce cât mai mult din gaura uriașă din buget, în condițiile în care deficitul este de aproximativ 11 miliare de lei

Adevăratul motiv pentru care Eugen Teodorovici nu mai candidează la congresul PSD
Adevăratul motiv pentru care Eugen Teodorovici nu mai candidează la congresul PSD

Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a renunțat, vineri, să mai candideze la funcția de președinte executiv al PSD, după ce liderii social-democrați s-au adunat în ședința CEXN pentru a valida candidaturile la congresul de sâmbătă.

Noul Cod istrativ ar ajuta baronii locali. Cum vor putea ajunge penalii în Guvern
Noul Cod istrativ ar ajuta baronii locali. Cum vor putea ajunge penalii în Guvern

 Un nou cod istrativ, cu 17 legi pentru toţi angajaţii din instituţiile statului, a fost adoptat de Guvern marţi după-amiază, prin ordonanţa de urgenţă.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

LIVE SCORE | România - Cipru, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Arena Națională, arhiplină
LIVE SCORE | România - Cipru, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Arena Națională, arhiplină

Echipa naţională a României joacă în compania Ciprului, marţi, în preliminariile Cupei Mondiale 2026. Meciul se dispută pe Arena Naţională.