Eugen Nicolicea: ”Am absolvit Dreptul cu nota 10 la Spiru Haret”

Eugen Nicolicea
Agerpres

Eugen Nicolicea, propus ministru la Justiţie în locul lui Tudorel Toader, susţine că a terminat Facultatea de Drept la Spiru Haret, unde a primit nota 10 la examenul de licenţă.

Detalii mai puțin știute despre Nicolicea: s-a angajat la 26 de ani și deține un post de radio

”În ultimele zile au apărut tot felul de informaţii denigratoare la adresa mea, care mai de care mai exagerate, negative sau chiar falsuri grosolane, preluate şi rostogolite în fel şi chip.

Sunt unul dintre cei mai vechi membri ai Parlamentului României. De peste 26 de ani, am participat la elaborarea celor mai relevante legi ale Forului Legislativ. Cunosc majoritatea legilor importante în litera şi spiritulul lor. În lunga experienţă în Legislativ, am făcut parte din comisiile pentru revizuirea Constituţiei României, iar de aici şi insistenţa pe care o manifest de fiecare data pentru respectarea Constituţiei României.

Mai mult de 10 ani am fost membru şi am condus una dintre cele mai importante comisii permanente, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor. Am fost chestor, secretar şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, în mai multe legislaturi şi în diverse componenţe politice ale majorităţii parlamentare, preşedinte al Comisiei pentru regulament, membru al Comisiei speciale pentru elaborarea Codului penal şi a Codului de procedură penală (atât în 2007, cât şi în prezent) şi al mai multor comisii de anchetă. De asemenea, am fost ministru şi am ocupat o funcţie în istraţia publică locală, cunosc atât problemele cu care se confruntă istraţia publică locală, cât şi cea centrală.

Citește și
Eugen Nicolicea
Dragnea, despre Justiție: ”Am înţeles că abia marţi preşedintele ar da un semn de viaţă”

A susţine că o vechime de aproape 27 de ani în Parlamentul României nu înseamnă şi experienţă juridică, înseamnă să fii rău intenţionat sau de o calitate intelectuală îndoielnică, fără a mai pune în discuţie lipsa de respect faţă de cea mai importantă instituţie a democraţiei.

PS: Iar în ceea ce priveşte facultatea de drept, sau altfel spus, “marele secret al lui Nicolicea”, de fapt, nu era niciun secret. Cei care s-au interesat, au primit imediat informaţiile solicitate de la Universitatea Spiru Haret, inclusiv că am absolvit cu nota 10 la examenul de licenţă. Ca orice "deontologi" în stare pură, din decembrie 2017 şi până în prezent nu au catadicsit să furnizeze măcar şi această informaţie. Din păcate, nici de această data nu au lăsat datele oficiale să strice un subiect atât de “senzaţional”.”  a scris pe Facebook Eugen Nicolicea. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Dacian Cioloș: Preşedintele nu ar trebui să fie de acord cu Nicolicea, un incompetent complet
Dacian Cioloș: Preşedintele nu ar trebui să fie de acord cu Nicolicea, un incompetent complet

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, consideră că şeful statului, Klaus Iohannis, nu ar trebui să fie de acord să-l numească pe Eugen Nicolicea ca ministru al Justiţiei la propunerea PSD, întrucât acesta este "un incompetent complet".

Dragnea, despre Justiție: ”Am înţeles că abia marţi preşedintele ar da un semn de viaţă”
Dragnea, despre Justiție: ”Am înţeles că abia marţi preşedintele ar da un semn de viaţă”

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, că preşedintele Klaus Iohannis abia marţi ”ar da un semn de viaţă” în legătură cu remanierea guvernamentală. ”Nu ştiu dacă dă şi un răspuns”, a spus Dragnea.

Dragnea, nervos din cauza situației Ministerului Justiției: ”Iohannis să rămână cu prostiile lui”
Dragnea, nervos din cauza situației Ministerului Justiției: ”Iohannis să rămână cu prostiile lui”

Președintele PSD Liviu Dragnea s-a arătat, vineri, iritat de declarațiile recente ale președintelui Klaus Iohannis, referitoare la schimbările de miniștri anunțate de social-democrați.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.