Florin Cîțu: „Politica nu se poate face pe condiționări și șantaj. Nu este timp de jocuri politice”

Florin Cîţu
Agerpres

Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că USR PLUS „şantajează” cu Secţia Specială şi a subliniat că „politica nu se poate face pe condiţionări şi şantaj” şi că nu este timp de „jocuri politice”.

„Aş vrea să discutăm despre Program, pentru că nu este un program pentru mine, pentru PNL, UDMR, USR sau pentru PSD. Este un Program pentru români. Eu am spus la începutul acestei guvernări că nu mai permitem să avem localităţi în România care nu au acces la fonduri europene, să rămână nedezvoltate. Acesta este Programul. Dacă colegii de la USR nu susţin dezvoltarea României, foarte bine, să iasă în faţă. În ceea ce priveşte şantajul şi acea piedică pe care o pun cu SIIJ, am fost primul care a negociat (...) forma care să treacă prin Guvern, prin negocieri cu toată coaliţia, am susţinut toate soluţiile care au venit de la Ministerul Justiţiei pentru a desfiinţa SIIJ. (...) Din păcate, politica nu se poate face prin condiţionări şi şantaj", a spus Cîţu, în contextul discuţiilor cu privire la Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, după ce a participat la şedinţa grupului senatorial al PNL.

Premierul a susţinut că originalul proiectului „Anghel Saligny” a fost transmis pe 25 august Ministerului Justiţiei.

De asemenea, el a susţinut că nu este pentru prima oară când un proiect este introdus pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de Guvern.

Premierul a subliniat că se aşteaptă ca miniştrii să nu obstrucţioneze activitatea guvernamentală.

Citește și
florin citu
Sunt bani pentru decontarea navetei elevilor. Florin Cîțu așteaptă rectificarea bugetară

„Acest proiect este în dezbatere publică de aproape o lună de zile. Era trecut în procedură de avizare. Nu este un secret pentru nimeni că România este în urmă cu dezvoltarea localităţilor. Mai avem lucruri pe care trebuie să le facem. Suntem în urmă, de exemplu pe fonduri europene, cu avizarea sau cu ghidurile şi aşa mai departe. Sunt lucruri pe care trebuie să le facem şi eu mă aştept de la miniştri să facă acest lucru, nu să obstrucţioneze activitatea guvernamentală. (...) Nu a fost nicio înţelegere în coaliţie. Colegii de la USR ne-au spus că vor o prioritizare şi ne-au spus că întâi facem SIIJ şi apoi facem acest program de dezvoltare pentru români. Au fost colegii de la UDMR care au spus haideţi să facem mai întâi pensii speciale şi după aceea facem SIIJ şi 'Anghel Saligny'. Eu am spus foarte clar că mă interesează să dezvoltăm România. Nu avem timp de jocuri politice. Nu avem timp să stăm să condiţionăm. Din partea mea, toţi colegii au avut tot timpul susţinerea pentru a soluţiona orice problemă am avut de fiecare dată, dar nu putem să ţinem prizonieră România, să-i ţinem prizonieri pe români doar pentru că sunt nişte alegeri în partied”, a susţinut el.

Scandal de la Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”. USR-Plus amenință cu ruperea coaliției, UDMR susține PNL

 

Potrivit acestuia, Programul „Anghel Saligny” nu are nicio legătură cu competiţia internă pentru şefia PNL.

„Eu sper că nici SIIJ nu este folosit politic în alegerile interne ale USR PLUS”, a spus premierul.

Cîţu a afirmat că amendamentele la Programul „Anghel Saligny” nu au fost transmise pe cale oficială, ci prin WhatsApp.

El a mai afirmat că, dacă va exista o şedinţă a coaliţiei înainte de şedinţa de Guvern, se va discuta şi la această reuniune.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Florin Cîțu, despre închiderea mall-urilor pentru persoanele nevaccinate. „Eu nu sunt adeptul discriminărilor”
Florin Cîțu, despre închiderea mall-urilor pentru persoanele nevaccinate. „Eu nu sunt adeptul discriminărilor”

Închiderea mall-urilor pentru persoanele nevaccinate în decursul weekendului nu este o ipoteză agreată de premierul Florin Cîțu.

Sunt bani pentru decontarea navetei elevilor. Florin Cîțu așteaptă rectificarea bugetară
Sunt bani pentru decontarea navetei elevilor. Florin Cîțu așteaptă rectificarea bugetară

Decontarea navetei elevilor se va face în noul an școlar, promite premierul Florin Cîțu, care a explicat că sunt bani la buget, iar problema va fi rezolvată la rectificarea bugetară.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.