Francisc Doboş dezvăluie că a discutat cu Nicușor Dan la biserică: „Nu s-a folosit în scop electoral de întâlnirea noastră”

Părintele Francisc Doboş
Pro TV

Părintele Francisc Doboş, paoh al Bisericii Sacré-Cœur din Bucureşti, relatează că s-a întâlnit cu Nicuşor Dan în 15 aprilie, la rugămintea unu prieten şi că primarul Capitalei, candidat independent la Preşedinţie, nu i-a cerut nimic.

„A venit neînsoţit şi am stat de vorbă aproape două ore. Dar cel mai mult am vorbit eu. Sper să preţuiască tot ce i-am zis atunci. Nici unul dintre noi nu a simţit nevoia să ne facem selfie.

Bine, doar dacă ne-au făcut poze paparazzi ca să ne şantajeze”, comentează Doboş, făcând aluzie la pozele distribuite de Elena Lasconi şi atribuite unui paparazzo, care sugerau existenţa unei întâlniri a lui Nicuşor Dan cu fostul director adjunct al SRI Florian Coldea.

„Nu aş fi vrut să vorbesc vreodată public de această întâlnire. Dar, dat fiind contextul social şi politic atât de intoxicat, cred că poate să prindă bine mărturia mea.

La începutul lunii aprilie 2025, un prieten m-a rugat să-l primesc la o discuţie pe un candidat la alegerile prezidenţiale. Am fost foarte prudent în a accepta. Nu voiam să fiu asociat eu şi biserica în campania electorală.

Citește și
Cristian Pîrvulescu
Pîrvulescu, despre dezbaterile electorale: Principalul câştigător, nu datorită prestaţiei, ci prezenţei, a fost Nicușor Dan

Mă temeam că ar fi venit cu câţiva din echipa de campanie, ne-ar fi făcut fotografii pe care mai apoi să le folosească direct sau indirect electoral.

Abia marţi seara, pe 15 aprilie, după ce enoriaşii au plecat de la Sf. Liturghie, a intrat el în biserica Sacré-Coeur. Venise singur. Asta m-a mai liniştit. Martori sunt toţi membri corului care se pregăteau atunci de repetiţie pentru Paşte şi s-au mirat să-l vadă”, scrie Francisc Doboş pe pagina sa de Facebook.

El relatează că l-a rugat să îl aştepte să se dezbrace de veşmintele liturgice şi apoi au mers doar ei doi la casa parohială.

„Nu mi-a cerut nimic, nu i-am cerut nimic. M-am relaxat că nu era cu nimeni altcineva şi am stat de vorbă aproape două ore.

Dar cel mai mult am vorbit eu. Sper să preţuiască tot ce i-am zis atunci. Nici unul dintre noi nu a simţit nevoia să ne facem selfie.

Bine, doar dacă ne-au făcut poze paparazzi ca să ne şantajeze. Nu s-a folosit în scop electoral de întâlnirea noastră şi tare mă bucur. Ah, un amănunt. Omul se numeşte Nicuşor Dan”, îşi încheie Francisc Doboş postarea.

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale Elena Lasconi a declarat, joi, despre întâlnirea lui Nicuşor Dan cu Florian Coldea, la care a făcut referire recent, că a primit un e-mail cu nişte poze pe care le-a publicat pe Facebook.

Sunt înfăţişaţi Victor Ponta şi Florian Coldea, în imagini separate, părând că ies din aceeaşi curte. Şi Nicuşor Dan, şi Victor Ponta au negat exstenţa unei astfel de întâlniri şi au anunţat că vor depune plângere penală împotriva lui Lasconi.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Elena Lasconi provoacă un scandal, publicând imagini cu Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea. Reacțiile candidaților
Elena Lasconi provoacă un scandal, publicând imagini cu Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea. Reacțiile candidaților

Candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, a publicat joi, pe pagina sa de Facebook, fotografii de la o presupusă întâlnire între Primarul Capitalei, Nicușor Dan, fostul șef al SRI, Florian Coldea, și fostul prim-ministru Victor Ponta.

Pîrvulescu, despre dezbaterile electorale: Principalul câştigător, nu datorită prestaţiei, ci prezenţei, a fost Nicușor Dan
Pîrvulescu, despre dezbaterile electorale: Principalul câştigător, nu datorită prestaţiei, ci prezenţei, a fost Nicușor Dan

Politologul Cristian Pîrvulescu afirmă că principalul câştigător al celor trei dezbateri electorale a fost, nu datorită prestaţiei, ci datorită prezenţei, Nicuşor Dan, care a pozat în victimă inocentă şi a atras foarte multă simpatie.

Nicuşor Dan, după acuzaţiile privind blocarea unui spital oncologic: E incalificabil să foloseşti românii bolnavi de cancer
Nicuşor Dan, după acuzaţiile privind blocarea unui spital oncologic: E incalificabil să foloseşti românii bolnavi de cancer

Primarul Capitalei Nicuşor Dan răspunde acuzaţiilor conform cărora ar fi întârziat semnarea autorizaţiei pentru un spital oncologic privat pentru copii.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.