Gabriela Firea: „Am informații certe că Liviu Dragnea mă spionează”

Gabriela Firea, Liviu Dragnea
Agerpres

Vicepreședintele PSD și primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat miercuri seara că șeful social-democraților, Liviu Dragnea, „o spionează”.

 Cele mai importante declarații făcute de Gabriela Firea, miercuri seara:

„În ultimele zile, m-am eliberat de posibilele regrete. Imediat după intervenția de la CEx de la Neptun, unde am hotărât să spun ceea ce se întâmplă, am plecat de acolo cu regretul că poate am supărat pe cineva. Acum nu mai am acele regrete. M-aș fi așteptat ca dl. Dragnea să mă caute, să mă invite la o discuție. Am avut o discuție foarte mică înainte de Comitetul Executiv, în care nu mi-a dat speranța că ar dori să schimbe lucrurile. A fost un „dialog al surzilor.” Mă așteptam să discutăm, dar nu s-a întâmplat până în ziua de azi. Continuă să facă ceea ce public detestă. Am informații certe că mă spionează. Îmi urmărește activitatea, urmărește chiar clădirea Primăriei. Sunt oameni care au fost la mine în aceste zile și care ulterior au fost sunați chiar de dumnealui sau de colegi foarte apropiați, să fie întrebați de ce au fost la mine, dacă punem ceva la cale. Nu conspiram politic. Unii sunt colegi de partid, alții sunt oameni care au legătură cu partidul și cu el, dar nu sunt membri. Mi s-a părut șocant, în loc să discutăm, să analizăm, cum a spus presei, s-a gândit să ne comportăm exact ca cei pe care oficial îi detestă”, a spus Firea la România Tv.

„Nu înțeleg de unde a recurs la această metodă de a pune oameni să mă urmărească, să mă supravegheze. Mă întreb: o fi tot de la doamna Dan? Nu știu dacă sunt structuri de stat sau private.”

„Debutul nostru nu a fost unul foarte frumos. După plecarea domnului Ponta de la partid, am început să construim. Relația era una tensionată, nu eram printre favoriți, dar a observat că sunt un om harnic, corect, de echipă, de partid. Îmi este greu să explic de ce din prima zi, când am ajuns primar, i-a crezut pe cei care i-au insuflat că pot fi un pericol pentru domnia sa, pentru că aș pretinde să fiu președintele partidului sau/și candidatul la prezidențiale. Nu îmi doream acest lucru și nu-mi doresc nici acum. L-am asigurat. Este păcat că nu mai este încredere. O permanentă suspiciune, o permanentă bănuială.”

Citește și
Catalin Radulescu
Cătălin Radulescu a anunțat că va propune ca PSD să îi retragă Gabrielei Firea sprijinul politic

„Am vrut să construiesc o relație bună, m-am străduit, am închis ochii și regret. Cred că am răspuns doi ani pentru acceptul acestei candidaturi (n.r – la Primăria Capitalei). În față mi se zâmbește, sunt strânsă la piept, încurajată, bătută pe umăr, dar după ce ies din sală – sunt colegi care mi-au spus – că dl. Dragnea le-a zis: „Dar tu crezi că am vorbit serios?” Dacă Gabi Firea va face proiecte mari în Capitală, va avea pretenții foarte mari: va dori să preia partidul, va dori să fie candidatul nostru la prezidențiale, ceea ce eu nu pot să accept. Mă dor aceste lucruri, pentru că am clarificat ambele aspecte. Am răspuns nu la ambele.

Când a început tensiunea? Anul trecut, când bugetul național nu se închidea și cineva i-a spus dl. Dragnea să taie bugetul primăriei Municipiului București. I-am dat mai multe mesaje, i-am zis că nu merităm să fim asupriți de Guvern.”

„Mai departe, Comitetul Executiv va decide dacă voi fi dată afară din partid sau dacă se schimbă ceva la nivelul conducerii acestuia și dacă se înțelege că un partid nu este un SRL. PSD nu poate fi privatizat de un singur om, nu poate fi condus de un grup mic de persoane și să nu se consulte cu reprezentanții, cu oameni care sunt legitimați prin votul cetățenilor sau care sunt specialiști.”

„Mă lupt la Primărie cu opoziția. Nu mă ajută nimeni. Nu știu dacă ați văzut vreo declarație în susținerea mea, pentru că se consideră că pot să mă bat singură. El l-am apărat pe Liviu Dragnea în cele mai dure bătălii. Eu am fost cea care am apărat decizia partidului în privința a doi premieri: Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, așa s-a decis, așa își dorea Liviu Dragnea.”

„Eu nu pot din pricina unei persoane care una spune și alta face să compromit toată munca – nu doar a mea, ci și a altor colegi care nu încurajează acest mod de lucru, această conducere autoritaristă, această conducere unică. Se simte nevoia democratizării PSD. Se simte nevoia deschiderii sale către români. ”

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Reacția unor membri PSD după acuzațiile dure lansate de Firea la adresa lui Dragnea
Reacția unor membri PSD după acuzațiile dure lansate de Firea la adresa lui Dragnea

Cele mai dure acuzații la adresa lui Liviu Dragnea au fost lansate miercuri chiar din interiorul PSD.

Cătălin Radulescu a anunțat că va propune ca PSD să îi retragă Gabrielei Firea sprijinul politic
Cătălin Radulescu a anunțat că va propune ca PSD să îi retragă Gabrielei Firea sprijinul politic

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat miercuri că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, nu are susţinerea nimănui în partid, iar în grupul parlamentar colegii sunt nemulţumiţi de ea.

Dragnea, acuzat de Firea că
Dragnea, acuzat de Firea că "oferă pe tavă amnistia şi graţierea"

Primarul Capitalei spune că proiectul amnistiei şi graţierii e o "fantezie", o "fata morgana" şi pune sub semnul întrebării legalitatea sa.

Firea, despre situaţia din PSD:
Firea, despre situaţia din PSD: "Nu-mi plac şobolănismele. Eu nu am tăiat porci cu statul paralel"

Primarul general al Capitalei îl acuză direct pe şeful său de partid că îi blochează proiectele de la primărie la Guvern şi susţine că PSD este condus în acest moment într-un mod dictatorial.

Recomandări
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna

Nicuşor Dan merge sâmbătă la Praid, unde salina a fost grav afectată de inundaţii. Vizita are loc la invitaţia liderului UDMR Kelemen Hunor, afirmă surse politice pentru Știrile Pro TV. Președintele va merge și în Covasna.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.