Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Mircea Geoana
Inquam Photos / Virgil Simonescu

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Prezent la Botoşani la lansarea cărţii "Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO", Geoană a fost întrebat de public dacă va candida la prezidenţiale, iar răspunsul său a fost că este din ce în ce mai aproape de luarea unei astfel de decizii.

"Sunt tot mai aproape de o decizie şi nu vă ascund faptul că, mergând în ţară şi vorbind cu diaspora românească atât de mare şi de importantă, într-un fel mă încarc cu aşteptările, cu speranţele şi cu grijile oamenilor, dar ştiţi bine că am şi obligaţii profesionale la NATO şi atâta vreme cât sunt la NATO nu pot să fac niciun anunţ şi niciun pas decisiv, pentru că nu ar fi corect faţă de organizaţia pe care o reprezint. Răspunsul meu, care sper să fie un răspuns care să vă dea un pic de încredere, este acela că sunt tot mai aproape de momentul în care voi lua o decizie cu privire la eventuala mea revenire în politica românească", a precizat Mircea Geoană, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Peste 23% dintre români ar vota cu Geoană în primul tur al prezidenţialelor. Surpriză neplăcută pentru Ciucă - Sondaj INSCOP
Peste 23% dintre români ar vota cu Geoană în primul tur al prezidenţialelor. Surpriză neplăcută pentru Ciucă - Sondaj INSCOP

Deși nu a anunțat explicit dacă va candida sau nu la șefia țării, Mircea Geoană este cotat în continuare cu prima șansă la alegerile din septembrie.

Răspunsul lui Mircea Geoană la declarațiile lui Marcel Ciolacu: Nu sunt interesat de niciun „portofel” european
Răspunsul lui Mircea Geoană la declarațiile lui Marcel Ciolacu: Nu sunt interesat de niciun „portofel” european

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că nu este interesat de niciun „portofel” la nivel european şi nici de vreo altă funcţie la nivel internaţional.

Mircea Geoană: Rusia „nu are intenția și nici capacitatea să agreseze un stat NATO”
Mircea Geoană: Rusia „nu are intenția și nici capacitatea să agreseze un stat NATO”

Rusia „nu are intenția și nici capacitatea” să agreseze un stat NATO la acest moment, afirmă Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianței, dar poartă „un război hibrid total”.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.