George Simion, interzis în Republica Moldova pentru încă 5 ani. Reacția liderului AUR

George Simion
Agerpres

Preşedintele AUR, George Simion, a fost interzis în Republica Moldova pentru încă 5 ani. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de reprezentanții Inspectoratului General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne.

„În Republica Moldova, străinii pot fi declarate persoane indezirabile dacă aceștia au desfășurat, desfășoară ori există indicii temeinice în privința acestora că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică”, a menționat Inspectoratul.

În legătură cu George Simion, Inspectoratul a declarat că „a emis o decizie de prelungire a termenului declarării străinului ca persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de încă 5 ani”.

„Autoritatea competentă a Republicii Moldova a informat autoritățile din România despre decizia adoptată. (…) Actualmente Inspectoratul General pentru Migrație se află într-un litigiu cu cetățeanul român care a contestat în instanță măsura impusă”, a precizat Inspectoratul.

Citește și
Marcel Ciolacu
Ciolacu spune că va cere Ucrainei şi Republicii Moldova să spună de ce i-au interzis accesul lui Simion

George Simion a fost expulzat în premieră sin Republica Moldova pe 1 octombrie 2018, fiind declarat persona non grata pentru o perioadă de 5 ani. Potrivit TV8, interdicția a fost pusă după ce la 27 august 2018, unui grup de cetățeni români, participanți la Marșul Unirii, nu li s-a permis trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova. Motivul inițial a fost comportamentul inadecvat și provocator al unor persoane, refuzul de a se conforma procedurilor legale și o serie de amenințări în discuțiile cu reprezentanții Poliției de Frontieră. În același timp, autoritățile din România au negat afirmațiile spunând că tinerii au avut un comportament adecvat.

În martie, 2021, deputatul român George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova. Poliția de Frontieră de la Vama Leușeni i-a transmis oficialului român că acesta are o interdicţie valabilă până în 2023.

Reacția liderului AUR

Preşedintele AUR a afirmat, vineri pentru News.ro, referitor la prelungirea interdicţiei de a intra în Republica Moldova până în anul 2028, că acest lucru denotă faptul că nimic nu s-a schimbat peste Prut, în ultimii ani.

„Nu e vorba despre o nouă interdicţie, ci de o continuare a celei vechi, ne judecăm din octombrie 2023 pe chestiunea aceasta. Vedem însă că nimic nu s-a schimbat peste Prut în ultimii ani. În loc să îmbrăţişeze ideea unirii, politicienii de la Chişinău se ţin de fotoliile lor călduţe, mimând iubirea faţă de România doar atunci când le convine lor”, a declarat George Simion, vineri, pentru News.ro.

„Poziţiile noastre rămân aceleaşi: vrem unirea celor două state româneşti şi dispariţia graniţei de la Prut! Pentru asta militez de ani de zile şi nu mă dezic de această cauză naţională”, a continuat liderul AUR.

El a mai spus că, „spre deosebire de restul politicienilor, prefer să rămân integru şi să spun adevărul”.

„Indiferent de consecinţe, indiferent de faptul că nu mă pot vedea cu fraţii şi surorile mele din Republica Moldova. Mergem înainte, pentru o Românie Mare în Europa!”, a conchis Simion, pentru News.ro.

Preşedintele AUR George Simion are interdicţie de a intra în Republica Moldova pentru încă 5 ani, adică până la 1 octombrie 2028, după ce o decizie iniţială în acest sens, luată în 2018, a fost prelungită cu încă cinci ani, au confirmat vineri pentru publicaţia NewsMaker reprezentanţii Inspectoratului General pentru Migraţie al Ministerului Afacerilor Interne de la Chişinău.

De asemenea, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că va formula o adresă către premierii Ucrainei şi Republicii Moldova ca să afle motivele pentru care preşedintele AUR George Simion are interdicţie de a intra în aceste două ţări.

„Dacă dânşii doresc să facă aceste informaţii publice, m-aş bucura. Dacă ele există. Staţi să vedem. Dar presupun că există două decizii, că nu are voie în Republica Moldova şi nu are voie în Ucraina. Ceva a stat la baza acestor decizii”, a adăugat preşedintele social-democraţilor.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Camera Deputaților, decizie anti-AUR în Parlament. Ce nu mai au voie să facă aleșii din partidul lui George Simion
Camera Deputaților, decizie anti-AUR în Parlament. Ce nu mai au voie să facă aleșii din partidul lui George Simion

Parlamentarii s-au întors la muncă după două luni de vacanță și plănuiesc să modifice iar regulamentul și să introducă noi sancțiuni pentru scandalagii.

Ciolacu spune că va cere Ucrainei şi Republicii Moldova să spună de ce i-au interzis accesul lui Simion
Ciolacu spune că va cere Ucrainei şi Republicii Moldova să spună de ce i-au interzis accesul lui Simion

Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că va cere oficial omologilor săi din Ucraina şi Republica Moldova să îl informeze cu privire la motivele pentru care liderul AUR, George Simion, are interdicţie de intrare în aceste ţări.

AUR, un nou scandal în Parlament. George Simion și Alfred Simonis s-au războit la ușa PSD: „Ai mințit cum minte și Marcel”
AUR, un nou scandal în Parlament. George Simion și Alfred Simonis s-au războit la ușa PSD: „Ai mințit cum minte și Marcel”

Deputații AUR au făcut din nou scandal la Parlament.

Rectorul SNSPA cere anchetarea relației lui George Simion cu serviciile secrete ruse. ”Românii au dreptul să știe cine este”
Rectorul SNSPA cere anchetarea relației lui George Simion cu serviciile secrete ruse. ”Românii au dreptul să știe cine este”

Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a transmis luni un apel către parlamentarii români, considerând că este necesară o reacţie fermă din partea acestora pentru a limita efectele infiltrării Moscovei în politica internă.

 

Liderul politic care îl provoacă pe George Simion să candideze împotriva lui. ”Cine pierde, iese din politică”
Liderul politic care îl provoacă pe George Simion să candideze împotriva lui. ”Cine pierde, iese din politică”

Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, îl provoacă pe George Simion să candideze împotriva lui, iar cine pierde să iasă din politică. Flutur reacționează astfel la un scandal orchestrat de Simion la Suceava, de Ziua Unirii Principatelor.

Recomandări
Kremlinul ar fi înscenat atacul cu drone asupra elicopterului în care se afla Putin. Ce au aflat jurnaliștii ruși
Kremlinul ar fi înscenat atacul cu drone asupra elicopterului în care se afla Putin. Ce au aflat jurnaliștii ruși

Presa rusă neafiliată Kremlinului a dezvăluit că atacul cu drone ucrainene asupra elicopterului care îl transporta pe Vladimir Putin în Kursk a fost, de fapt, o înscenare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

„Alianța transparenței” făcută de Nicușor Dan după decizia controversată a CCR. Misiunea urgentă a Parlamentului
„Alianța transparenței” făcută de Nicușor Dan după decizia controversată a CCR. Misiunea urgentă a Parlamentului

Este tsunami pe scena politică românească după decizia CCR conform căreia declarațiile de avere depuse de demnitari și de funcționarii publici nu mai trebuie să cuprindă bunurile soților și copiilor și nici nu mai pot fi publice.