Guvernul Negoita, fara sansa! Nu e sustinut decat de PDL si de independenti

×
Codul embed a fost copiat

Dupa doua zile de negocieri, premierul desemnat Liviu Negoita n-a reusit sa castige decat sprijinul propriului partid si pe al parlamentarilor independenti.
 


In aceste conditii, cabinetul sau are putine sanse sa treaca. Chiar si asa, Liviu Negoita va trimite luni in Parlament lista cu ministrii propusi.

Liviu Negoita n-a reusit sa-i convinga sa se aseze la masa negocierilor decat pe reprezentantii minoritatilor si pe parlamentarii independenti. Daca ultimii s-au aratat dispusi sa-i sustina guvernul in Parlament, reprezentantii minoritatilor l-au anuntat pe prim-ministrul desemnat ca nu le-a castigat votul.

In ceea ce-i priveste pe cei de la PSD si PNL , reprezentantii celor doua partide nici macar nu au participat la discutii si au anuntat din start ca vor vota impotriva cabinetului Negoita.

Liviu Negoita ar fi trebuit sa se intalneasca si cu liderul UDMR Marko Bela, insa discutia a fost amanata pentru luni dimineata

Citește și
traian basescu
Traian Băsescu, internat într-un spital din Paris. Secția pe care se află fostul președinte (Surse)

Potrivit unor surse citate de agentia Mediafax, guvernul Negoita va avea 16 ministere, cu doua mai mult decat guvernul Croitoru.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Liviu Negoita, premier desemnat. PNL, PSD si UDMR nu au venit la negocieri
Liviu Negoita, premier desemnat. PNL, PSD si UDMR nu au venit la negocieri

UPDATE: Criza politica intra intr-o noua faza, iar cele 2 tabere s-au batut in nume de primari pentru functia de premier. Seful statului l-a desemnat vineri pe Liviu Negoita, ca un raspuns la reactia opozitiei care-l sustine pentru Klaus Johannis.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.