În România trăiesc aproximativ 10.000 de albanezi. Care este însă cifra oficială

albania
Shutterstock

În România trăiesc aproximativ 10.000 de etnici albanezi, iar majoritatea se declară în prezent români.

Cifrele din datele oficiale sunt însă mult mai mici, potrivit datelor statistice colectate la nivelul anului 2002, astfel că populația recenzată oficial este de numai 600 de persoane, se arată într-un comunicat al Asociației Liga Albanezilor din România (ALAR). În realitate însă, potrivit sursei citate, la noi trăiesc aproximativ 10.000 de albanezi, care s-au integrat în comunitate.

La data de 28 noiembrie, albanezii din toată lumea sărbătoresc ziua națională, zi în care și-au proclamat independența față de Imperiul Otoman.

România a fost prima țară care a recunoscut independența Albaniei iar proclamarea acesteia a avut loc la București, la 5 noiembrie 1912, în cadrul Marii Adunări a Coloniilor Albaneze din România desfăşurate la Hotel Continental.

Cooperarea economică dintre cele două țări este vizibilă în sectorul energetic și turism.

Citește și
UE
UE este gata să înceapă negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord

La nivel politic, România depune eforturi considerabile pentru obținerea de progrese în procesul de extindere a Uniunii Europene în Balcanii de Vest, aceasta numărându-se printre prioritățile României în anul 2019 ca Președinție a Consiliului UE.

Albania şi-a depus candidatura oficială de aderare la Uniunea Europeană în 2009, iar la 24 iunie 2014, a obţinut statutul de candidat la UE. Prin Concluziile Consiliului Afaceri Generale din 26 iunie 2018 a fost deschisă calea negocierilor, iar la 24 martie 2020, miniștrii afacerilor externe ale statelor membre UE au dat undă verde deschiderii negocierilor de aderare cu Republica Albania.

Albania este stat aliat NATO din 1 aprilie 2009, urmare a invitaţiei de aderare adoptate la Summit-ul NATO de la București, din 3 aprilie 2008.

Asociația Liga Albanezilor din România reprezintă minoritatea albaneză prin Consiliul Minorităților Naționale, organ consultativ al Guvernului României, prin deputatul Bogdan-Alin Stoica.

Asociația Liga Albanezilor din România a organizat în ultimii patru ani peste 150 de acțiuni și evenimente culturale, în România, Albania și diaspora albaneză din Europa, a editat 20 de volume noi de literatură, cultură și istorie albaneză și românească și a participat la târgurile și saloanele de carte din țară oferind în mod gratuit produsele sale editoriale, arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
Citește și...
Ce au ascuns în mașină doi români „obraznici” care mergeau în UK. Au fost condamnați la 20 de luni de închisoare
Ce au ascuns în mașină doi români „obraznici” care mergeau în UK. Au fost condamnați la 20 de luni de închisoare

Un român care a încercat să introducă ilegal o femeie din Albania și pe fiul ei în Marea Britanie, a fost condamnat la 20 de luni de închisoare, relatează Daily Mail.

UE este gata să înceapă negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord
UE este gata să înceapă negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord

Uniunea Europeană este pregătită să înceapă negocierile de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, potrivit unui proiect de decizie unanim al celor 27 de ţări membre ale blocului comunitar.

Când ar putea începe aderarea Albaniei și Macedoniei de Nord la UE. Anunțul lui Macron
Când ar putea începe aderarea Albaniei și Macedoniei de Nord la UE. Anunțul lui Macron

Preşedintele z Emmanuel Macron s-a arătat sâmbătă dispus să renunţe în anumite condiţii la opoziţia sa faţă de deschiderea negocierilor de aderare a Albaniei şi a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană, transmite AFP.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”
Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”

S-a rupt cerul și vineri în multe zone din țară, iar în Covasna situația rămâne critică. 300 de locuințe din satele Băcel, Boroșneu Mare și Lunca Mărcușului sunt înconjurate de ape care nu dau semne că se vor retrage curând.

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.