Încă un parlamentar PSD a anunțat că nu votează bugetul pe 2019

PSD sigla
Inquam Photos / Octav Ganea

Senatorul PSD de Iaşi Vasile Toma a anunţat că nu va vota bugetul dacă nu vor fi prevăzuţi bani pentru proiectele importante ale judeţului, fiind al doilea parlamentar social-democrat ieşean care face un astfel de anunţ, conform News.ro.

Vasile Toma susţine sâmbătă, într-un comunicat de presă, că bugetul pentru acest an trebuie să asigure realizarea mai multor obiective de dezvoltare pentru judeţul Iaşi, respectiv autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, şoseaua de centură a municipiului, spitalul regional şi sala polivalentă.

Pentru autostradă este necesară suma estimată de CNAIR la 37 milioane lei (credite bugetare şi credite de angajament) pentru completarea studiilor de fezabilitate (Târgu Neamţ-Târgu Mureş). De asemenea, sunt necesare credite de angajament care să se transforme, pe parcursul anului, în funcţie de etapele parcurse, în credite bugetare, pentru finalizarea documentaţiilor, şi respectiv începerea lucrărilor, în anul 2019, la tronsonul Iaşi-Paşcani-Târgu Neamţ, dar şi pentru realizarea studiului de fezabilitate şi proiectul tehnic la secţiunea Ungheni-Iaşi şi la podul de la Ungheni”, precizează senatorul PSD Vasile Toma.

El avertizează că, numai dacă proiectele importante ale Iaşiului vor avea asigurată finanţarea, atunci ”forma finală a bugetului 2019 poate fi luată în considerare pentru vot pozitiv”.

În urmă cu o zi, deputatul PSD de Iaşi Silviu Macovei a anunţat că va vota bugetul doar dacă va fi asigurată finanţarea pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş. El a afirmat că va susţine în Parlament orice amendament care prevede alocarea de fonduri pentru acest proiect.

Citește și
buget, crestere, economie
Proiectul de Buget. Ce cifre promitea Guvernul anul trecut și cum au arătat de fapt
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Bugetul pe 2019, criticat de opoziție: ”E SF, se bazează pe ficțiuni.” Reacția analiștilor
Bugetul pe 2019, criticat de opoziție: ”E SF, se bazează pe ficțiuni.” Reacția analiștilor

"Guvernul prezintă un buget science fiction, construit pe cifre scoase din burta", reclama în cor politicienii din opoziţie.

Proiectul de Buget. Ce cifre promitea Guvernul anul trecut și cum au arătat de fapt
Proiectul de Buget. Ce cifre promitea Guvernul anul trecut și cum au arătat de fapt

Cu 3 luni întârziere, proiectul de Buget pentru anul acesta a fost pus joi seară, la ora 21, în dezbatere publică de către Ministerul Finanţelor.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.