Ioan Deneș, propus ministru la Ape, deranjat de cuplurile gay: „Îmi încalcă libertatea”

ioan denes psd

Social-democratul Ioan Deneș este propunerea PSD pentru a prelua portofoliul la Ministerul Apelor și Pădurilor, după ce Doina Pană a demisionat din motive personale.

 

„Am adoptat două decizii: una privind hotărârea privind propunerea noului ministru al Apelor și Pădurilor. A doua, pentru a stabili data următorului congres. Au fost adoptate aceste două decizii. Propunerea noastră este Ioan Deneș. Următorul comitet executiv: 29-30-31 ianuarie, la Iași, unde va fi întâlnire cu grupurile parlamentare”, a spus șeful PSD, Liviu Dragnea, într-o conferință de presă susținută la finalul Comitetului Executiv al formațiunii.

La finalul lunii martie, senatorul Ioan Deneș a fost criticat, după ce a afirmat că se împotrivește unei legi a parteneriatului civil, pe motiv că libertatea sa este „încălcată”, dacă două persoane de același sex se țin de mână pe stradă.

„Prin această rezolvare a unei probleme, doresc să legalizeze acele convieţuiri, concubinaje, de fapt, între persoane de acelaşi sex. Vreau să o spun foarte clar: atâta timp cât modul în care se comportă un cetăţean nu-mi lezează libertatea mea, are dreptul să facă ce doreşte dumnealui. Dar, în momentul în care îmi lezează mie libertatea, atunci avem o problemă. Vreau să vă spun foarte tranşant: (...) vor să aibă dreptul să facă înfieri, să meargă de mână pe strada”, a spus Deneș, potrivit bistriţeanul.ro.

Citește și
Doina Pana - AGERPRES
Doina Pană și-a dat demisia din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor

El afirmă că „nu are nicio problemă” cu persoanele de acelaşi sex care „se manifestă în locuinţă, în intimitate”, însă nu este de acord că ele să se ţină de mână pe stradă.

„Modul în care doresc să externalizeze acest comportament, care eu consider că îmi încalcă libertatea mea de a merge pe stradă cu copilul meu personal sau cu nepotul şi să mă întrebe copilul «care e familia care este normală?», cea pe care o vede acasă şi în care l-am crescut sau cea pe care o vede pe stradă?”, a mai spus Deneș.

Doina Pană și-a dat demisia, săptămâna trecută, din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor, din motive medicale.

„Prin prezenta vă aduc la cunoștință că starea mea de sănătate nu-mi mai permite continuarea activității în calitate de ministru. Prin urmare, prin prezent,a vă prezint demisia mea din calitatea de ministru în cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, pe motiv de sănătate. Apreciez conlucrarea deosebit de fructuoasă pe care am avut-o și vă asigur de întregul meu sprijin pentru îndeplinirea programului de guvernare, din calitatea mea de parlamentar”, se arată într-un document semnat de Doina Pană.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Dragnea: ”Am adoptat două decizii. Nu există tensiuni cu Tudose”. Restructurarea Guvernului, votată la finalul lunii în CEx
Dragnea: ”Am adoptat două decizii. Nu există tensiuni cu Tudose”. Restructurarea Guvernului, votată la finalul lunii în CEx

Zi tensionată în PSD. Liderii partidului au discutat despre o restructurare a Guvernului și reducerea ministerelor

Doina Pană și-a dat demisia din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor
Doina Pană și-a dat demisia din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor

Doina Pană și-a dat demisia din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor, din motive medicale.

Senatorul PSD Ioan Denes: Cuplurile de homosexuali care merg pe strada de mana imi incalca libertatea
Senatorul PSD Ioan Denes: Cuplurile de homosexuali care merg pe strada de mana imi incalca libertatea

 Senatorul PSD Ioan Denes a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa in Bistrita, ca se impotriveste unei legi a parteneriatului civil de care sa beneficieze si cuplurile de acelasi sex.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.