Iohannis despre un referendum pe justiţie: "Este în discuţie”

Klaus Iohannis
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că un referendum pe tema justiţiei trebuie abordat într-o manieră "eficientă".

"Este în discuţie acest referendum, ştiţi bine că am făcut primii paşi încă de acum câteva vreme şi i-am rugat pe colegii mei să studieze problema, să vedem cum putem să abordăm chestiunea în aşa fel încât să fie şi eficientă. Una este să discuţi despre un referendum şi să nu meargă nimeni să îşi pună ştampila şi alta este să discuţi despre un referendum care chiar mişcă ceva. Şi eu cred că aici toată lumea înţelege că nu vrem să ne jucăm de-a referendumul şi dacă îl facem, să fie util. Un referendum convocat de preşedinte nu produce rezultate obligatoriu şi acest lucru trebuie ştiut. Dacă fac un referendum, el se numeşte consultativ şi chiar dacă toţi românii merg şi spun că nu vor amnistie şi graţiere sau nu vor o relaxare a legislaţiei penale, ci una solidă, nu înseamnă că asta se şi întâmplă, fiindcă este consultativ şi rezultatul nu se poate constitui într-o obligaţie pentru Parlament. Aceasta trebuie ştiut din capul locului", a declarat şeful statului, relatează Agerpres.

El a mai spus că încă din 2014 a atenţionat românii să nu voteze PSD pentru că vor "amnistie şi graţiere pentru oamenii lor cu probleme penale".

"Am spus la vremea respectivă - atenţie românilor, nu alegeţi PSD, fiindcă ei vor vrea amnistie şi graţiere pentru ai lor, cu probleme penale. Vor veni cu o politică economică care dă bani la asistaţii sociali şi nu se îngrijeşte de investiţii, vor veni cu o abordare strict populistă ca să se păstreze ei în poziţii. Astea sunt lucruri care pot fi verificate, pe care le-am spus în 2014, le-am repetat în 2016, vă amintiţi, poate, acea fază când am spus "fără penali", deci până sunt eu preşedinte nu vom avea prim-ministru penal şi a început întreaga discuţie cu penalii. Totuşi, cumva au ajuns la guvernare şi au ajuns la guvernare fiindcă au fost votaţi. Şi atunci concluzia simplă care este? E bine să judecăm ce votăm, pe cine votăm, dar cel mai important lucru este să votăm. În 2016 foarte mulţi au considerat că nici unii, nici alţii nu sunt grozavi, că nu merg la vot şi iată catastrofa. Că este o catastrofă", a mai spus Iohannis.

Klaus Iohannis a mai adăugat că este "inimaginabil" că în anul 2018 se discută "pe faţă" despre amnistie şi graţiere, afirmând că acest lucru nu s-a întâmplat nici pe vremea comuniştilor.

Citește și
nicusor dan gala
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

"Cum putem să ajungem în anul 2018 şi să discutăm pe faţă în spaţiul public despre amnistie şi graţiere fiindcă nişte oameni condamnaţi penal conduc partidul de guvernare. Este inimaginabil. Niciodată în România nu a existat aşa ceva. Niciodată. Nici pe vremea comuniştilor, nici pe vremea comuniştilor primitivi de după război, persoane cu probleme penale nu au ajuns pur şi simplu în conducerea statului. Şi dacă a dat Ceauşescu decret de graţiere, a dat ca să arate că este mărinimos şi că a fost ziua lui sau că a fost o aniversare a statului, dar în niciun caz ca să albească dosarele colegilor de partid. Deci, vă spun, prin faptul că aceşti oameni au ajuns la putere în România democraţia este în pericol şi trebuie să fim conştienţi de acest lucru. De asta vă spun, referendum vom vedea, vom discuta, dar votul decide şi vă rog să transmiteţi mai departe acest mesaj", a mai spus preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o marţi cu tinerii câştigători ai concursului Civic Avengers, organizat de Iniţiativa România în cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.