Iohannis: Toate restricţiile rămân în vigoare şi de Crăciun, şi de Anul Nou

Klaus Iohannis
Inquam Photos / Octav Ganea

Restricţiile instituite pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus rămân în vigoare de Crăciun şi de Anul Nou, a afirmat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis. 

El a vizitat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" din Bucureşti, care este centrul naţional de primire şi stocare a dozelor de vaccin anti-COVID-19.

"Toate restricţiile care sunt acum în vigoare rămân în vigoare şi de Crăciun, şi de Anul Nou", a afirmat şeful statului. Mai mult, a subliniat că aceste restricţii nu sunt facultative, ci obligatorii. El i-a sfătuit pe români să stea acasă de sărbători.

"Este interesul fiecărui român să respecte aceste restricţii, pentru un motiv simplu - ca să nu ajungă el sau copilul lui sau părintele lui în spital. Atât de simplu este. Aceste măsuri sunt gândite pentru a ne proteja de boală. Ele trebuie respectate. Există dispozitive suplimentare organizate de Ministerul de Interne pentru cei care nu înţeleg vorba bună - vor avea surpriza neplăcută să fie amendaţi. Restricţiile, repet, nu sunt doar aşa, ca să fie, şi respectarea lor este obligatorie", a punctat Iohannis.

El a apreciat că majoritatea românilor înţeleg scopul restricţiilor şi al măsurilor de protecţie sanitară.

Citește și
Daniel Baluta
Daniel Băluţă: ”PSD trebuie să intre la guvernare. Este un moment foarte dificil pentru România”

"Toate acestea sunt pentru a ne proteja de boală. Este foarte clar un lucru pe care-l observăm pe zi ce trece: aceste măsuri sunt corecte. Cu toţii vedeţi datele care se comunică zilnic oficial. Nu am scăpat pe pandemie, avem în fiecare zi mii de persoane care s-au infectat, însă numărul, de la o zi la alta, nu mai este în creştere, cum a fost, de exemplu, în noiembrie", a subliniat Iohannis.

Şeful statului a adăugat că se poate observa "o mică scădere". "Nu este momentul pentru relaxare. Chiar dacă începe campania de vaccinare, până când nu va fi toată lumea vaccinată, nu putem să ne relaxăm. În timpul sărbătorilor, de Crăciun, de Anul Nou, dacă vreţi să vă fie bine, staţi acasă cu familia", le-a transmis Iohannis românilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Iohannis: ”Din martie începem vaccinarea populației generale. Vom primi 100.000 de doze pe săptămână”
Iohannis: ”Din martie începem vaccinarea populației generale. Vom primi 100.000 de doze pe săptămână”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că după Crăciun va începe campania de vaccinare anti-COVID, menţionând că personalul medical va fi prima categorie care va fi imunizată, iar în lunile martie, aprilie şi mai - populaţia generală.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.