Klaus Iohannis se va întâlni cu preşedinţii Austriei şi Bulgariei. Ce se va discuta

klaus iohannis
Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis va lua parte la reuniunea trilaterală la nivel de șef de stat România - Bulgaria - Austria, ce va avea loc la Viena, pe 30 octombrie, se anunţa într-un comunicat de presă al istraţiei Prezidenţiale, de miercuri.

Întâlnirea va avea loc în contextul în care România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene pe 1 ianuarie 2019.

Prin urmare, scopul declarat al întâlnirii este de a transmite un mesaj comun cu privire la viitorul Uniunii Europene din partea celor trei șefi de stat, dar şi de asigura continuitatea dintre cele trei preşedinţii ale Consiliului Uniunii Europene.

Foto: Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen

Citește și
Calin Popescu Tariceanu FOTO INQUAM
Tăriceanu, despre consultările cu Iohannis: Mi-aş dori să găsim un teren comun de discuţii

"Discuțiile celor trei lideri europeni se vor concentra pe temele europene de actualitate, în special cele referitoare la viitorul Uniunii Europene", precizează comunicatul.

"Totodată, Președintele României va menționa că țara noastră susține ideea unei Uniuni puternice, caracterizate prin solidaritate și coeziune, care promovează politici concrete și concentrate pe cetățean. Astfel, pe perioada deținerii Președinției la Consiliul Uniunii Europene, România va urmări promovarea unei abordări pragmatice şi a unor obiective fezabile, astfel încât cetățenii europeni să poată beneficia de rezultate concrete", a mai indicat istraţia Prezidenţială.

Foto: Președintele Bulgariei, Rumen Radev

În cadrul întâlnirii, Klaus Iohannis se va întâlni cu Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, şi cu Președintele Bulgariei, Rumen Radev.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Consultările de la Cotroceni s-au încheiat. Dragnea nu vrea să refacă legile justiției
Consultările de la Cotroceni s-au încheiat. Dragnea nu vrea să refacă legile justiției

Președintele Klaus Iohannis a avut consultări cu partidele parlamentare pe tema legilor justiției, după ce Comisia de la Veneția a criticat dur schimbările făcute la codurile penale, dar și ordonanța care modifică legile justiției din România.

Tăriceanu, despre consultările cu Iohannis: Mi-aş dori să găsim un teren comun de discuţii
Tăriceanu, despre consultările cu Iohannis: Mi-aş dori să găsim un teren comun de discuţii

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că va merge miercuri la întâlnirile iniţiate de preşedintele Klaus Iohannis la Cotroceni şi că şi-ar dori să găsească un teren comun de discuţii şi de înţelegere.

Iohannis: E neobişnuit ca PE să voteze o rezoluţie despre România înainte de preluarea președinției
Iohannis: E neobişnuit ca PE să voteze o rezoluţie despre România înainte de preluarea președinției

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că este extrem de neobişnuit ca Parlamentul European să dezbată o rezoluție cu privire la România cu doar o lună înainte de preluarea de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului UE.

Iohannis: Nu sunt pregătit pentru nimic în lume să-mi cobor standardele privind justiţia
Iohannis: Nu sunt pregătit pentru nimic în lume să-mi cobor standardele privind justiţia

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la conferinţa comună cu preşedintele PE, Antonio Tajani, că va colabora instituţional cu Guvernul Dăncilă pentru pregătirea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Discursul lui Iohannis în Parlamentul European: Românii și-au făcut auzită vocea ca să apere statul de drept
Discursul lui Iohannis în Parlamentul European: Românii și-au făcut auzită vocea ca să apere statul de drept

Românii sunt conectaţi activ la valorile civice şi au dovedit acest lucru când a fost nevoie să apere statul de drept şi democraţia, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis, în plenul Parlamentului European.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.