La șapte luni după ce a adoptat Strategia pentru reducerea gazelor cu efect de seră, Guvernul discută și cu mediul academic

guvern
News.ro

Şeful Cancelariei Prim-ministrului, Alexandru - Mihai Ghigiu, a prezidat luni, la Palatul Victoria, o rundă de consultări cu reprezentanţi ai mediului academic din întreaga ţară.

Pe 8 decembrie, Guvernul a anunțat că a adoptat Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – România Neutră în 2050.

Potrivit Executivului, consultările au fost organizate sub egida Comitetului interministerial privind schimbările climatice, în parteneriat cu Departamentul Climă şi Sustenabilitate din cadrul istraţiei Prezidenţiale, din partea căruia a participat consilierul de stat, Alexandra Bocşe.

„Ne-am propus ca prin acest demers să valorificăm competenţele şi capacitatea de care dispune mediul academic în problematicile schimbărilor climatice şi să implicăm specialişti din universităţi pentru a contura împreună cu reprezentanţii instituţiilor centrale cele mai bune programe şi politici publice în domeniu. Guvernul susţine, totodată, formarea generaţiilor noi de specialişti, prin alinierea ofertelor curriculare la nevoile actuale ale pieţei în privinţa specializărilor conexe zonei de tranziţie către o economie verde si combaterea efectelor schimbărilor climatice”, a declarat Şeful Cancelariei Prim-ministrului.

Schimbările climatice şi tranziţia verde se numără printre preocupările de ordin strategic ale Guvernului, inclusiv în domeniul educaţiei.

Citește și
emmanuel macron
Macron spune că nu va numi noul guvern z până după Jocurile Olimpice și că nu va mai dizolva din nou Adunarea Naţională

“Există deja programe implementate în acest sens, iar din 2025 ele vor beneficia şi de sprijin financiar, prin colaborarea între Ministerul Educaţiei, Ministerul Mediului şi istraţia Fondului de Mediu”, a punctat, la rândul său, ministrul Educaţiei, Ligia Deca,

De asemenea, la discuţiile cu mediul academic desfăşurate la Palatul Victoria, secretarul de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Andrei Alexandru, a menţionat că proiectele care includ şi componente vizând combaterea efectelor schimbărilor climatice, tranziţia verde şi digitalizarea au cel mai mare potenţial de a îndeplini criteriile de eligibilitate în cadrul programelor de finanţare.

Guvernul arată că ”alte aspecte evidenţiate au fost necesitatea de a implica în elaborarea programelor şi a politicilor publice de climă a cât mai multor experţi români, care cunosc cel mai bine realităţile din România, schimbul de bune practici şi dezvoltarea dialogului dintre instituţiile centrale, mediul academic şi mediul privat, susţinerea programelor de cercetare, precum şi stimularea investiţiilor în campusuri duale integrate, pentru a oferi astfel posibilitatea pregătirii studenţilor pe niveluri diferite de specializare adaptate la cerinţele pieţei în domeniu”.

“Reprezentanţii Guvernului şi ai celorlalte instituţii centrale cu atribuţii vor continua acest dialog cu reprezentanţii mediului academic, pe baza unei liste de propuneri referitoare la temele evocate în cursul discuţiei de astăzi”, au precizat consilierul de stat din cadrul istraţiei Prezidenţiale, Alexandra Bocşe, şi consilierul de stat pentru tranziţie energetică şi schimbări climatice din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Alina Jalea”, se mai precizează în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Klaus Iohannis, la recepţia găzduită de preşedintele Emmanuel Macron. Ce ținută a purtat Prima Doamnă
Klaus Iohannis, la recepţia găzduită de preşedintele Emmanuel Macron. Ce ținută a purtat Prima Doamnă

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri seară, împreună cu soţia sa, Carmen, la recepţia pentru şefii de stat şi de guvern găzduită de preşedintele Emmanuel Macron.

 

Macron spune că nu va numi noul guvern z până după Jocurile Olimpice și că nu va mai dizolva din nou Adunarea Naţională
Macron spune că nu va numi noul guvern z până după Jocurile Olimpice și că nu va mai dizolva din nou Adunarea Naţională

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat marți că va menține actualul guvern interimar centrist până la sfârșitul Jocurilor Olimpice de la Paris pentru a evita „dezordinea”.

Ședință de urgență la Guvern. Planul pregătit de autorități în urma penelor de curent pe timp de caniculă
Ședință de urgență la Guvern. Planul pregătit de autorități în urma penelor de curent pe timp de caniculă

Cu un consum record de electricitate și tot mai multe pene de curent, autoritățile s-au întrunit de urgență la Guvern, ca să găsească soluții.

Reorganizările „din pix”, care nu aduc economii la buget, nu ajută economia. Comisia pune presiune pe Guvern să ia măsuri
Reorganizările „din pix”, care nu aduc economii la buget, nu ajută economia. Comisia pune presiune pe Guvern să ia măsuri

Până la toamnă noua Comisie Europeană așteaptă de la România un plan concret prin care să fie redusă gaura din buget, mai precis deficitul bugetar (diferența dintre cheltuieli și venituri), care amenință siguranța economiei locale.

Un fost prim-ministru face anunțul momentului într-un interviu controversat. Statul care „visează la război cu Rusia”
Un fost prim-ministru face anunțul momentului într-un interviu controversat. Statul care „visează la război cu Rusia”

Fostul prim-ministru ceh Andrej Babiš a acuzat actualul guvern ceh că „visează la război cu Rusia” într-un interviu controversat cu instituția pro-Kremlin Parlamentní listy.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.