Lasconi anunță conducerea USR că este dispusă să renunțe la europarlamentare, din cauza scandalului privind comunitatea LGBT

×
Codul embed a fost copiat

Primarul USR din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a anunțat, duminică, că nu va mai candida la alegerile europarlamentare.

Decizia ei vine după ce a fost criticată pe rețelele de socializare de membri ai USR și de internauți că a votat „DA” la Referendumul pentru familie din 2018.  „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a spus Lasconi la Prima TV.

„După declarația mea de ieri în care am fost sinceră și am spus că din punctul meu de vedere căsătoria este între un bărbat și o femeie, s-au inflamat toate rețelele sociale. Îmi pare rău. Niciodată nu am avut nimic împotriva relațiilor dintre persoanele de același sex. Nu am nimic împotriva unui parteneriat făcut legal pentru a avea aceleași drepturi. Singura sensibilitate pentru mine ca persoană este asta: cuvântul căsătorie”, a scris ea pe Facebook.

Ea spune că are prieteni gay și că îi iră și îi susține, dar și că ea crede „în drepturile omului și în valorile europene la fel ca echipa din care fac parte. Ne diferențiază însă nuanțele”.

„Acestea fiind zise, eu nu mă agăț de funcții și liste. Pur și simplu muncesc cu drag pentru țara pe care o iubesc, pentru câmpulungeni, pentru România pe care ne-o dorim cu toții. Dacă munca și crezul meu nu sunt suficiente, dacă sinceritatea, toleranța și iubirea nu sunt suficiente și dacă doare atât de mult un cuvânt, prin votul colegilor mei din Biroul Național USR se decide retragerea mea de pe lista candidaților la europarlamentare. Atât. Eu îmi continui treaba de primar”, a mai scris Elena Laconi pe Facebook.

Citește și
Elena Lasconi
PNL a încercat să o „racoleze” pe Elena Lasconi. Edilul a răbufnit la adresa liberalilor: „Sunt doar nişte interlopi”

Criticată de propria fiică

Fiica Elenei Lasconi, Oana, a reacţionat dur pe Instagram după ce mama sa a afirmat că a votat ”DA” la referendumul pentru familia tradiţională, tânăra declarându-se dezgustată şi anunţând că „această discriminare jegoasă” nu are loc la ea în familie şi din acest motiv nu o mai susţine pe mama sa niciun punct de vedere.

„Sunt aici să vorbesc despre mama mea, Elena Lasconi, candidat USR la europarlamentare. (...) Sunt în şoc şi absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat DA la referendumul Coliţiei pentru Familie pentru a susţine aşa-zisa familie tradiţională. Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiică a ei. (...) Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susţinut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva niciodată. (...) Mă doare sufletul. Nu susţin un astfel de om pentru alegerile europarlamentare sau prezidenţiale, deşi ştiu că este favorita multora. (...) Sufăr foarte mult şi nu-mi vine să cred. Consider că dacă esşti creştin şi crezi în legea iubirii +, ar trebui să lupţi pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să îşi aleagă calea şi să-şi poată forma o viaţă fericită şi liniştită”, afirmă fiica Elenei Lasconi.

Drulă susține că i-a zis lui Lasconi să se retragă

Cătălin Drulă, președintele USR, a spus că a avut o discuție cu Elena Lasconi și i-a cerut să se retragă din campania pentru europarlamentare.

„Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii. Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL. Elena va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin pentru a face performanță în istrație”, a scris el pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Elena Lasconi, atacată din interiorul partidului. Clotilde: Dacă nu înţelegi asta, n-ai ce căuta în nicio funcţie publică
Elena Lasconi, atacată din interiorul partidului. Clotilde: Dacă nu înţelegi asta, n-ai ce căuta în nicio funcţie publică

Clotilde Armand a atacat-o pe Elena Lasconi, omoloaga ei din Câmpulung Muscel, fără să țină seama că sunt colege de partid. Primarul Sectorului 1 a fost deranjat de afirmațiile Elenei Lasconi, care spusese că susține familia tradițională.

PNL a încercat să o „racoleze” pe Elena Lasconi. Edilul a răbufnit la adresa liberalilor: „Sunt doar nişte interlopi”
PNL a încercat să o „racoleze” pe Elena Lasconi. Edilul a răbufnit la adresa liberalilor: „Sunt doar nişte interlopi”

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că reprezentanţi ai PNL au încercat să o „racoleze”, promiţându-i deblocarea unui proiect important pentru oraş.

Alegeri europarlamentare 2024. USR a prezentat lista oficială cu cei 20 de candidați. Elena Lasconi și Dan Barna, în frunte
Alegeri europarlamentare 2024. USR a prezentat lista oficială cu cei 20 de candidați. Elena Lasconi și Dan Barna, în frunte

USR a anunţat că a încheiat procesul intern pentru desemnarea candidaţilor la alegerile europarlamentare din 2024. Astfel, Elena Lasconi, Dan Barna şi Vlad Voiculescu sunt pe primele locuri ale listei.

Candidații USR la alegerile europarlamentare 2024. Elena Lasconi, Dan Barna şi Vlad Voiculescu deschid lista
Candidații USR la alegerile europarlamentare 2024. Elena Lasconi, Dan Barna şi Vlad Voiculescu deschid lista

Biroul Naţional al USR a decis, vineri, la propunerea preşedintelui Cătălin Drulă, ca lista de candidaţi ai partidului pentru alegerile europarlamentare din 2024 să fie deschisă de Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu şi Vlad Botoş.

Alina Gorghiu o critică pe Elena Lasconi, primarul din Câmpulung Muscel. O acuză că „a blocat” o inițiativă a liberalilor
Alina Gorghiu o critică pe Elena Lasconi, primarul din Câmpulung Muscel. O acuză că „a blocat” o inițiativă a liberalilor

Preşedintele PNL Argeş Alina Gorghiu a criticat-o pe edilul municipiului Câmpulung Elena Lasconi, pe motiv că aceasta „a blocat” o iniţiativă a consilierilor locali liberali.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.