Lasconi le cere procurorilor să iasă public și să clarifice ”ce se întâmplă în cazul profetului din debara”

Elena Lasconi
Agerpres

Preşedintele USR, Elena Lasconi, afirmă că este necesar ca ”procurorii să iasă public și să clarifice ce se întâmplă în cazul profetului din debara”.

”Eu nu zic să vină cu probele în piața publică, ci să ne spună ce fac, ce au descoperit atât de nociv”, susţine ea.

”Am ajuns în punctul în care suntem și pentru că instituțiile nu au vorbit cu cetățenii, și pentru că public nu s-au explicat lucruri. Au fost anulate alegeri și nimeni nu ne-a explicat nimic. Eu spun că e momentul ca instituțiile să redevină deschise cu cetățenii. Normal că oamenii-s furioși dacă nu li se vorbește. În acest caz e nevoie de explicații de la Parchet, clare, la obiect, care să reclădească încrederea în autorități. Eu nu zic să vină cu probele în piața publică, ci să ne spună ce fac, ce au descoperit atât de nociv. Ce spun este exact ceea ce prevede și legea: instituțiile să aibă purtător de cuvânt, deci și Parchetul General, care să comunice constant cu cetățenii. Tăcerea instituțională a născut furie și e momentul să spunem stop. E momentul să avem dialog”, a afirmat Elena Lasconi, într-o postare pe Facebook.

Potrivit preşedintelui USR, ”o democrație funcțională înseamnă că instituțiile fac dreptate pentru fiecare dintre noi, dar și comunică despre asta”.

”E nevoie de seriozitate și în dialogul stat-cetățean. Fără comunicare între instituții și cetățeni, furia oamenilor doar va crește. După 10 ani în care dialogul a fost îngropat de Iohannis, este momentul să-l scoatem la lumină. Avem un drum complicat de parcurs, dar putem merge pe calea cea dreaptă cu calm, profesionalism și seriozitate”, susţinut Lasconi.

Citește și
Domic Fritz și conducerea interimară a USR
USR deschide consultările cu sindicatele și patronatele. Primele discuții pentru viitorul program de guvernare
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
USR deschide consultările cu sindicatele și patronatele. Primele discuții pentru viitorul program de guvernare
USR deschide consultările cu sindicatele și patronatele. Primele discuții pentru viitorul program de guvernare

Uniunea Salvaţi România organizează o consultare cu confederaţiile sindicale şi patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare. Consultările vor avea loc, marţi, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 13:30.

Daniel Băluță, anunț despre posibila candidatură la Primăria Capitalei: „O să vă dau două argumente foarte importante”
Daniel Băluță, anunț despre posibila candidatură la Primăria Capitalei: „O să vă dau două argumente foarte importante”

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a spus că nu va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei pentru că are de terminat două mari proiecte în sector, unul dintre acestea fiind planşeul şi Pasajul Unirii, la care lucrările vor începe pe 10 iunie.

Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere

Primele consultări de la Cotroceni par să încline balanța spre intrarea PSD la guvernare, spun surse din partid. Unii social-democrați ar accepta să fie la putere chiar și fără să dea premierul.

Recomandări
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte

Conservatorul Karol Navrotzki cu orientare politică apropiată de cea a lui Donald Trump, pare câștigătorul cursei prezidențiale din Polonia.

Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Reacția Poștei Române, după ce doi bărbați au furat 10 milioane de lei de la sediul din Timișoara
Reacția Poștei Române, după ce doi bărbați au furat 10 milioane de lei de la sediul din Timișoara

Poșta Română a anunșat că furtul a 16 saci cu suma de 10 milioane de lei, de la sediul central din Timișoara, nu afectează distribuirea pensiilor şi a presaţiilor sociale.