Meleșcanu, atac dur la adresa lui Tăriceanu: „Să se salveze, vinde ALDE. E orbit de ură”

Teodor Melescanu, Calin Popescu Tariceanu
Inquam Photos / George Calin

Noul șef al Senatului, Teodor Meleșcanu, exclus din ALDE după ce a obținut funcția cu sprijinul PSD, îl acuză pe Călin-Popescu Tăriceanu că vinde partidul.

„Întreb din nou: cu ce am greşit? Am urmat paşii domnului Tăriceanu, care a fost ales de două ori preşedinte al Senatului propus şi susţinut de PSD-cel bun!

PSD care a citit sondajele şi nu l-a propus candidat unic fără şanse, nu e bun pentru domnul Tăriceanu. Ca să se salveze, vinde ALDE, mai exact îl dă contra salvării lui personale. „Un regat pentru un cal” s-a transformat în „un partid pentru un postuţ”. Partid, unde sunt foarte mulţi colegi de mare valoare, care au muncit la crearea şi creşterea lui. Oameni de valoare care astăzi, nu înţeleg cum domnul Tăriceanu poate să distrugă totul. Disperarea este atât de mare şi demnă de milă încât domnul Tăriceanu recurge la ilegalităţi. Cât despre democraţie şi transparentă nici nu poate fi vorba. Caline, le-ai dus în derizoriu!”, scrie Meleşcanu pe Facebook, conform News.ro.

Totodată, Meleșcanu l-a acuzat pe Tăriceanu că e „orbit de ură”.

„Tot ce a rămas este o umbră disperată, tremurând de frica zilei de mâine, orbit de ură şi de doctrina de răzbunare. Eu nu îl cunosc pe acest om, ca atare nu voi mai acorda atenţie măruntelor lupte pe persoană fizică ale unui expirat politic şi ale măruntei lui clici. Voi lăsa justiţia să hotărască dacă excluderea celor care s-au opus mini-dictatorului este legală sau nu!”, a mai scris Teodor Meleşcanu.

Citește și
Teodor Melescanu, Calin Popescu Tariceanu
De ce s-a certat Meleșcanu cu Tăriceanu: ”Decizia am aflat-o de pe Facebook”

ALDE a anunţat vineri excluderea din partid a lui Teodor Meleşcanu, ales preşedinte al Senatului cu susţinerea PSD, şi a celor care au acceptat să fie nominalizaţi miniştri: Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Scandal în ALDE. Liderul filialei Timiș îl atacă pe Vosganian, apropiatul lui Tăriceanu
Scandal în ALDE. Liderul filialei Timiș îl atacă pe Vosganian, apropiatul lui Tăriceanu

Continuă scandalul în ALDE, după ce Teodor Meleșcanu și alți parlamentari au decis să nu respecte deciziile partidului și să contiue colaborarea cu PSD. 

De ce s-a certat Meleșcanu cu Tăriceanu: ”Decizia am aflat-o de pe Facebook”
De ce s-a certat Meleșcanu cu Tăriceanu: ”Decizia am aflat-o de pe Facebook”

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a declarat joi că, atunci când liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a propus ieşirea formaţiunii de la guvernare, a crezut, alături de colegi, că motivul este legat de candidatura la alegerile prezidențiale.

Meleşcanu, despre excluderea din ALDE: „E ilegală. Îmi voi căuta dreptatea în justiţie”
Meleşcanu, despre excluderea din ALDE: „E ilegală. Îmi voi căuta dreptatea în justiţie”

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a anunţat joi că îşi va "căuta dreptatea în justiţie", după ce a fost exclus din ALDE.

Meleșcanu: ”Nu cred în sancţiuni, excluderi şi apucături de dictator din Banana Land
Meleșcanu: ”Nu cred în sancţiuni, excluderi şi apucături de dictator din Banana Land"

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, îi transmite liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, că nu crede în "sancţiuni, excluderi şi apucături de dictator din Banana Land", ci în "dialog, în raţiune şi în logică, pentru binele naţiunii".

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.