Ministrul Justiției vrea să modifice legile justiției. România este din nou criticată de Comisia Europeană

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Justiției vrea să modifice legile justiției. Anunțul vine în ziua în care România este din nou criticată în raportul anual privind statul de drept, întocmit de Comisia Europeană.

Oficialii atrag atenția că reformele negative din justiție făcute de PSD în ultimi ani sunt încă în vigoare și produc efecte. Proiectele de lege care vin să corecteze controversatele modificări au fost puse în dezbatere publică în miercuri seară.

Conform Comisiei Europene, asaltul asupra independenţei justiţiei a început în 2017, prin ordonanţa 13.

Ordonanţa a fost retrasă la presiunea străzii, după proteste masive, dar PSD a continuat modificările. S-a înfiinţat secţia specială de investigare a magistraţilor, iar atribuţiile preşedintelui au fost limitate. Printre ele şi posibilitatea de a respinge o singură dată propunerile de numire a procurorilor șefi. Cum Guvernul s-a schimbat, oficialii europeni aşteaptă corectarea acestor măsuri.

Într-un raport trimis marți, Comisia Europeană notează că "Măsurile controversate cu impactul negativ asupra independenței justiției continuă să fie în vigoare, cum ar fi existența Secției pentru Investigarea infracțiunilor din Jusție, creată exclusiv pentru a urmări infracțiunile comise de judecători și procurori".

Citește și
Coronavirus România, bilanț 27 septembrie
Județele din România cu cele mai multe cazuri de COVID. Cum s-a ajuns în această situație

La trei ani şi jumătate de la celebra ordonanţa 13 şi la peste 2 ani de când parlamentarii au modificat legile justiţiei după bunul plac, iată că modificările din acest domeniu sunt din dou în atenţie. Actualul Guvernul vrea să corecteze ce s-a modificat atunci.

Proiectele de modificare a statutului judecătorilor și procurorilor, a legii privind organizarea judiciară și a legii privind Consiliul Superior al Magistraturii au fost puse în dezbatere publică, urmând să ajungă în Parlament.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Un bebeluș de 9 luni, infectat cu SARS-CoV-2, internat la Terapie Intensivă
Un bebeluș de 9 luni, infectat cu SARS-CoV-2, internat la Terapie Intensivă

Cifrele de miercuri aduc un record absolut de îmbolnăviri, la 24 de ore. Sunt 2.158 de cazuri noi de COVID-19, dar şi 33 de decese.

Județele din România cu cele mai multe cazuri de COVID. Cum s-a ajuns în această situație
Județele din România cu cele mai multe cazuri de COVID. Cum s-a ajuns în această situație

Municipiul Bucureşti (405) şi judeţele Iaşi (83), Ilfov (77), Prahova (76) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Reacția Gabrielei Firea, după ce a stat în prejma lui Marcel Ciolacu, suspect de coronavirus
Reacția Gabrielei Firea, după ce a stat în prejma lui Marcel Ciolacu, suspect de coronavirus

Gabriela Firea a stat alături de Marcel Ciolacu și Paul Stănescu la întâlnirile PSD, iar acum cei doi lideri sunt suspecți de infectare cu coronavirus. Gabriela Firea a spus că a purtat mască de protecție la toate ședințele.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.