Nastase: Morar a deschis dosarul Zambaccian de ziua lui Traian Basescu

Adrian Nastase

Nastase a declarat, miercuri, la instanta suprema, ca dosarul Zambaccian in care este anchetat ar fi fost redeschis de procurorul sef al DNA, Daniel Morar, in 4 noiembrie 2005, in aceeasi zi cu aniversarea presedintelui Basescu.

"Daniel Morar, in noiembrie 2005, s-a autosesizat in legatura cu acest dosar care fusese inchis pentru ca nu erau probe. L-a redeschis in 4 noiembrie cu ocazia zilei lui Traian Basescu, probabil ca a fost o coincidenta", a declarat, miercuri, la instanta suprema, Adrian Nastase. Acesta a acuzat-o si pe Mona Musca de implicare in startul dosarului Zambaccian aratand ca Traian Basescu ar fi fost cel care a coordonat-o.

"Daca ar fi sa dau un titlu (pentru dosarul Zambaccian - n.r.) atunci pot spune ca asta a fost lucrarea de doctorat a lui Traian Basescu. Vedeti ca plangerea Monei Musca din campania electorala este facuta pe antetul aliantei D.A. cu numar de inregistrare de la partid, cu stampila D.A. Probabil ca Traian Basescu nu a stiut despre aceste documente si poate ca trebuie sa i le trimit si lui. Mona Musca era membru coordonator al Aliantei. A fost actiunea lui Basescu cu mana Monei Musca. Eu nu o invinuiesc pentru altceva", a mai spus Nastase, amintind inca o data ca dosarul Zambaccian este unul politic.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Nastase: Traian Basescu a furat patru ani din istoria romanilor
Nastase: Traian Basescu a furat patru ani din istoria romanilor

Adrian Nastase a declarat la Senat ca Traian Basescu a furat patru ani din istoria romanilor, prin minciuna, frauda si smecherii, iar acum incearca sa atace cand trebuie sa dea niste raspunsuri.

Geoana: In cinci ani Basescu nu a facut nimic!
Geoana: In cinci ani Basescu nu a facut nimic!

Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat, luni, referindu-se la acuzatiile lui Traian Basescu la adresa lui Adrian Nastase, ca reluarea de catre seful statului a tezelor din 2004 arata ca in cinci ani de mandat acesta nu a facut nimic.

Nastase: Geoana ar fi cel mai potrivit candidat al PSD pentru prezidentiale
Nastase: Geoana ar fi cel mai potrivit candidat al PSD pentru prezidentiale

Adrian Nastase a declarat ca Mircea Geoana ar fi cel mai potrivit candidat al partidului pentru alegerile prezidentiale, apreciind ca daca vrea sa castige acesta trebuie sa nu lase senzatia ca exista vreun risc de "blat" cu Traian Basescu.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.