Nereguli în primării. Mai mulți funcționari, cu nume de cod, mâncau în restaurante fără să plătească

×
Codul embed a fost copiat

Noii primari în funcție scot la iveală metehnele foștilor edili, care s-au înfruptat, cum au știut mai bine, din bugetele locale.

În Târgu Mureș, de exemplu, istrația actuală a descoperit că într-unul dintre restaurantele de protocol a mâncat însuși Napoleon. Așa își spunea unul dintre funcționari, care, la fel ca alți colegi, cu nume de cod, comanda fără să plătească. S-au acumulat astfel datorii de ordinul milioanelor de lei, trecute pe niște caiete, care sunt analizate acum de polițiști.

Chiar primarul de la acea vreme, dar și alți funcționari care își spuneau fictiv „Napoleon", „Gimi" sau „Tănase" au mâncat pe caiet, în contul Primăriei, zeci, poate mii de porții doar la un restaurant de protocol din Târgu Mureș. Actuala istrație a făcut acum, la început de mandat, inventarul la trei astfel de restaurante, o casă de oaspeți și un club sportiv și a găsit datorii de cinci milioane de lei.

Hermann Mark Christian, firmă primărie: „Este strigător la cer că în timp ce acestor oameni le dădeau pachete cu mălai și oțet, niște persoane din Primărie se îndestulau cu mușchi de vită, somon, icre, șalău."

În prezent, restaurantele Primăriei sunt închise, iar poliția a deschis o anchetă.

Citește și
Elena Lasconi a introdus proba etilotestului la Primăria Câmpulung. Ce alcoolemie a descoperit
Elena Lasconi a introdus proba etilotestului la Primăria Câmpulung. Ce alcoolemie a descoperit la un angajat

Soos Zoltan, primar Târgu Mureș: „O să urmeze un raport detaliat. Deja s-au făcut pașii pentru a declanșa procedura legală de analiză a situației. Prin aceste caiete ne dăm seama cum au funcționat ani de zile sau poate decenii municipiul Târgu Mureș și cum au fost cheltuiți banii publici semi-ilegal sau ilegal."

Și noul primar din Câmpulung, Elena Lasconi, a descoperit o casă de oaspeți în care se cheltuiau bani din impozitele contribuabililor.

Elena Lasconi: „Și așa am aflat că are cheile fostul primar, fostul manager al spitalului, mai multe persoane importante, un fost consilier local. Am foarte multe informații, dar nu aș vrea să vin cu detalii picante despre ceea ce se întâmplă acolo. Am reușit să scot facturile de la energie electrică, de la gaz și de la apă și pentru acestea, anul trecut, când a fost și pandemie, s-au cheltuit 12.000 de lei, din banii câmpulungenilor."

Așa că n-a stat pe gânduri și fără alte avertismente, primărița a schimbat yala casei de oaspeți.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
Citește și...
Elena Lasconi a angajat un ”city manager” care a renunțat la un salariu de 3000 de euro
Elena Lasconi a angajat un ”city manager” care a renunțat la un salariu de 3000 de euro

Elena Lasconi, primarul localității Câmpulung-Muscel, a anunțat că o tănără de 33 de ani va ocupa funcția de ”city manager” al Câmpulungului.

Elena Lasconi a introdus proba etilotestului la Primăria Câmpulung. Ce alcoolemie a descoperit la un angajat
Elena Lasconi a introdus proba etilotestului la Primăria Câmpulung. Ce alcoolemie a descoperit la un angajat

Elena Lasconi a introdus o nouă categorie de teste pentru angajații primăriei din Câmpulung: etilotestele. Un angajat prins în culpă a fost trimis acasă de doamna primar.

Primarul unei localități din Alba a murit de Covid-19. Bărbatul avea 38 de ani
Primarul unei localități din Alba a murit de Covid-19. Bărbatul avea 38 de ani

Primarul comunei Meteş din judeţul Alba, Dan Cosmin Opruţa, care fusese confirmat cu noul coronavirus a murit. Bărbatul avea doar 38 de ani şi era unul dintre cei mai tineri primari din judeţul Alba, reales la alegerile de anul trecut.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate
Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate

Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a anunțat că până la 30 iunie va propune Guvernului un plan pentru eficientizarea cheltuielilor, analizând extinderea bazei de contribuție la FNUASS pentru echitate și sustenabilitate.

Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.