Nicuşor Dan: Până la urmă o să treacă bugetul. E un an pierdut pentru Bucureşti din punct de vedere al investiţiilor

nicusor dan
PRO TV

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, se declară convins că proiectul de buget al Municipiului Bucureşti, scos joi de pe ordinea de zi a Consiliului General, va fi adoptat în perioada următoare.

El a precizat, pentru B1Tv, că din proiect au fost tăiate foarte multe investiţii, având în vedere că bugetul Capitalei a fost "redus substanţial", odată cu aprobarea legii bugetului naţional. Din acest motiv, el a apreciat că 2025 este "un an pierdut" pentru Bucureşti.

"Problema nu este ce s-a întâmplat azi. Problema e ce s-a întâmplat la legea bugetului naţional, de acum o lună şi jumătate - două, pentru că acolo a fost redus substanţial bugetul Primăriei Capitalei, în ciuda unui referendum care spunea că bugetul PMB trebuie să crească în raport cu sectoarele, nu să scadă. Plecând de la ce s-a întâmplat atunci, avem un proiect din buget din care obligatoriu am tăiat foarte multe investiţii, deşi sunt absolut necesare pentru Bucureşti. Şi acum a fost, cum să spun... o declaraţie politică. Până la urmă o să treacă bugetul. O să ne întâlnim, o să negociem, o să treacă bugetul. Problema nu este între primarul general şi Consiliul General. Problema este raportul de ani de zile între Primăria Capitalei şi autorităţile naţionale", a spus edilul general.

Nicuşor Dan a menţionat că autoritatea locală pregătise documentaţiile pentru multe investiţii, dar că acestea nu vor putea fi implementate. În Bucureşti sunt necesare lucrări la spitale, precum şi consolidarea pasajelor, a spus el.

"Anul acesta este un an pierdut pentru Bucureşti. Noi o să plătim salarii, o să tundem iarba din parcuri, o să plătim subvenţia la transportul public şi termoficare. Şi în rest o să mai cârpim nişte lucruri, asta o să facem noi un an de zile. (...) Sunt multe lucruri pe care pur şi simplu le-am tăiat doar ca să nu ne împotmolim la un moment dat cu totul cu bugetul. (...) Teoretic, la rectificarea bugetul poate să crească (bugetul, n.r.), dar în situaţia financiară a României nu cred că putem să avem vreo speranţă", a precizat edilul general.

Citește și
primaria capitalei
Ședință la Primăria Capitalei. Cine îl va înlocui pe Nicușor Dan până va fi ales un nou primar

Întrebat dacă situaţia bugetului ar putea avea o legătură cu candidatura sa la prezidenţiale, Nicuşor Dan a răspuns afirmativ.

"Da, sunt convins. Nu avea rost să facem un circ azi. Am scos proiectul de pe ordinea de zi pentru că am avut o discuţie înainte şi mi s-a spus că nu va fi votat. L-am scos de pe ordinea de zi şi o să mai avem nişte întâlniri săptămânile viitoare, astfel încât la şedinţa următoare să putem să îl votăm", a precizat primarul general.

Proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2025 a fost scos joi de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Propunerea a venit din partea primarului general, Nicuşor Dan, şi a fost susţinută în unanimitate de către CGMB.

Alianţa PSD - PNL - PUSL a cerut, marţi, primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, să includă în buget sume pentru achitarea datoriilor curente şi să prezinte un proiect de reformă a istraţiei şi de eficientizare a cheltuielilor de personal. Alianţa, care formează majoritatea în Consiliul General, a anunţat că se va abţine la votul pe proiectul de buget, dacă "Nicuşor Dan nu pune interesul bucureştenilor deasupra propriilor interese".

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Ședință la Primăria Capitalei. Cine îl va înlocui pe Nicușor Dan până va fi ales un nou primar
Ședință la Primăria Capitalei. Cine îl va înlocui pe Nicușor Dan până va fi ales un nou primar

Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) ar putea deveni primar interimar al Capitalei, conform unui proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Simion: În ciuda celor care aşteptau să plâng în batistă, am fost în Polonia să întărim legăturile cu partidele suveraniste
Simion: În ciuda celor care aşteptau să plâng în batistă, am fost în Polonia să întărim legăturile cu partidele suveraniste

Preşedintele AUR, George Simion, anunţă, joi seară, că a participat, în Polonia, la PISM Strategic Ark, „eveniment de prim rang dedicat discuţiilor aprofundate despre politica internaţională şi securitatea globală”.  

Nicuşor Dan, despre tăierea subvenţiilor partidelor: Eu sunt pentru, dar sumele cele mai mari nu sunt acolo
Nicuşor Dan, despre tăierea subvenţiilor partidelor: Eu sunt pentru, dar sumele cele mai mari nu sunt acolo

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre tăierea subvenţiilor partidelor, că el este pentru, şi pentru a discuta unde pot să meargă banii aştia, dar sumele cele mai mari nu sunt acolo, şi că vorbim de 30 de miliarde de lei.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.