Nicuşor Dan: „Preluarea mandatului meu va mai întârzia 7 - 10 zile”

Nicusor Dan, Ludovic Orban
Agerpres

Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că preluarea mandatului său va mai întârzia 7 - 10 zile, din cauză că, potrivit Codului istrativ, edilul general trebuie să preia mandatul odată cu Consiliul General, însă acesta nu a fost validat încă

"Din păcate, preluarea mandatului meu va mai întârzia 7 - 10 zile, ceea ce nu e deloc bine din perspectiva crizei medicale în care ne aflăm. Iată explicaţia: Codul istrativ spune că primarul general îşi preia mandatul (depune jurământul) odată cu Consiliul General. Şi primarul şi Consiliul trebuie validaţi anterior de instanţă. Codul istrativ are o formulare uşor neclară asupra instanţei competente pentru Bucureşti: primarul şi consiliul sunt validaţi de judecătoria în raza căreia se află circumscripţia în care au avut loc alegeri. Tribunalul Bucureşti a validat mandatul meu acum câteva zile, apreciind că, întrucât nicio judecătorie de sector nu acoperă circumscripţia Bucureşti, competent este Tribunalul Bucureşti. Azi însă, printr-un alt complet, Tribunalul Bucureşti a trimis dosarul de validare a consilierilor generali la Judecătoria Sector 1. După motivare (peste 1 - 2 zile), dosarul va ajunge la Judecătoria Sector 1. Probabil Judecătoria va trimite la Tribunal. Se va constata conflict de competenţă şi dosarul va ajunge la Curtea de Apel, care va trimite la Tribunal. După asta vom mai aştepta două zile pentru un eventual apel", a explicat Nicuşor Dan, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook.

Tribunalul Bucureşti l-a validat, luni, pe Nicuşor Dan în funcţia de primar general al Capitalei.

"Validează mandatul de primar general al municipiului Bucureşti ales la alegerile autorităţilor istraţiei publice locale din data de 27 septembrie 2020 în persoana domnului Dan Nicuşor Daniel. Prezenta încheiere se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al municipiului Bucureşti cu obligaţia aducerii la cunoştinţa publică prin afişare la sediul unităţii istrativ teritoriale, în termen de cel mult 24 ore de la comunicare. Cu drept de apel pentru cei interesaţi în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţa publică, cererea de apel urmând a fi depusă la tribunal", se arată în decizia TB.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Când va fi învestit în funcție primarul general ales al Capitalei, Nicușor Dan: „O să fie niște probleme grele”
Când va fi învestit în funcție primarul general ales al Capitalei, Nicușor Dan: „O să fie niște probleme grele”

Primarul general ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că "foarte probabil" în cursul zilei de vineri va fi învestit în funcţie.

Nicuşor Dan a fost validat în funcţia de primar general al Capitalei
Nicuşor Dan a fost validat în funcţia de primar general al Capitalei

Tribunalul Bucureşti l-a validat, luni, pe Nicuşor Dan în funcţia de primar general al Capitalei.

Recomandări
Nicușor Dan a început consultările cu partidele. „Sunt nişte locuri de unde putem să tăiem din cheltuielile statului”
Nicușor Dan a început consultările cu partidele. „Sunt nişte locuri de unde putem să tăiem din cheltuielile statului”

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat miercuri reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării.

Specialiștii avertizează că urmează 5 ani cu temperaturi record, valuri de căldură și secetă. Raport îngrijorător al OMM
Specialiștii avertizează că urmează 5 ani cu temperaturi record, valuri de căldură și secetă. Raport îngrijorător al OMM

Un raport al Organizaţiei Meteorologice Mondiale avertizează că există un risc ridicat ca temperatura medie globală în perioada 2025-2029 să depăşească +1,5°C.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.