O grupare din USR-PLUS a lansat platforma ”Împreună” și are candidat la președinția partidului

sigla USR PLUS
Facebook.com

O grupare din USR-PLUS a lansat platforma ”Împreună” și a anunțat candidatul la președinția partidului.

 

Astfel, Platforma Împreună USR PLUS a transmis că îl va susţine pe senatorul Irineu Darău la preşedinţia partidului.

"Noi - platforma Împreună USR PLUS - suntem o echipă care va candida pentru Biroul Naţional al partidului. În aceeaşi măsură, mai există o competiţie pentru preşedinţia partidului. Ne-am gândit foarte bine ce candidat o să susţinem. Până la momentul la care am luat decizia să candidăm împreună, s-au anunţat trei candidaturi. Am analizat cele trei candidaturi şi am hotărât să nu avem un candidat propriu, ci să îl susţinem pe candidatul independent Irineu Darău. El reprezintă cel mai bine principiile, valorile platformei noastre, considerăm că este cel mai bun candidat la preşedinţia partidului", a precizat deputatul Mihai Poliţeanu, marţi, în cadrul evenimentului de lansare a platformei, potrivit Agerpres.

Prezent la eveniment, Irineu Darău a salutat lansarea unei "adevărate şi consistente" a treia căi în interiorul USR PLUS pentru Biroul Naţional.

Citește și
Dan Barna
Dan Barna a devenit tată în ziua de 10 august: ”Cea mai dorită notă de 10 pe care am primit-o”

"Şi eu susţin, dintre toate listele competitoare, lista Împreună USR PLUS, pentru că între platforma mea, între idealurile mele şi idealurile acestei echipe am găsit nişte puncte comune foarte importante. Cu toţii credem în democraţia internă, prin reguli şi instituţii robuste, care să asigure evoluţia noastră pe termen lung. Vrem să ne reunim în jurul valorilor, să fim un partid unit, cu toţi membrii, indiferent de provenienţa lor, indiferent că vin din USR sau din PLUS", a spus el.

La evenimentul de lansare, care a avut loc în Piaţa Victoriei, au fost prezenţi: europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, deputatul Cătălin Teniţă, primarul Municipiului Braşov, Allen Coliban, viceprimarul Municipiului Braşov, Flavia Boghiu, coordonatorul Regiunii Centru USR Tineret, Ilinca Ghiza, consilierul local USR PLUS Sector 2 Adrian Albu.

Platforma Împreună USR PLUS se anunţă a fi un proiect de "reîntoarcere la valorile de baza ale USR PLUS", de implicare a membrilor în deciziile de la toate nivelurile partidului, de reducere "semnificativă a arbitrariului şi abuzului, a lipsei de predictibilitate şi de consultare internă în deciziile partidului".

Potrivit programului politic, Platforma Împreună nu este "expresia unei tabere polarizate, care adaugă falii în partid şi care să vrea să acapareze puterea în partid pentru un grup închis şi netransparent".

Senatorul USR Irineu Darău şi-a anunţat, pe 5 august, candidatura la preşedinţia USR PLUS, menţionând că este convins că, dacă Dan Barna va fi preşedinte al formaţiunii încă patru ani şi virtual candidat la prezidenţiale, şansele partidului pentru alegerile din 2024 sunt foarte puţine.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Eugen Ţapu-Nazare (PNL): Pentru deputatul Bulai e mai importantă comunitatea LGBTQ decât comunitatea rurală
Eugen Ţapu-Nazare (PNL): Pentru deputatul Bulai e mai importantă comunitatea LGBTQ decât comunitatea rurală

Viceliderul grupului PNL din Senat, Eugen Ţapu-Nazare, a declarat, vineri, că nu înţelege atitudinea unor lideri ai USR în ceea ce priveşte Planul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny".

Dan Barna a devenit tată în ziua de 10 august: ”Cea mai dorită notă de 10 pe care am primit-o”
Dan Barna a devenit tată în ziua de 10 august: ”Cea mai dorită notă de 10 pe care am primit-o”

Co-președintele USR-PLUS, Dan Barna, a devenit tată. Anunțul a fost făcut chiar de către vicepremier, pe pagina sa de Facebook.

Deputat USR, nemulțumit de primarul Nicușor Dan: ”Te știam un om harnic, de teren”
Deputat USR, nemulțumit de primarul Nicușor Dan: ”Te știam un om harnic, de teren”

Deputatul Emanuel Ungureanu, membru USR-PLUS, o alianță care l-a sprijinit la alegerile locale pe Nicușor Dan, îl critică pe primarul general pentru starea în care se află parcul Herăstrău.

Vicepremierul Barna, după întâlnirea cu Patriarhul Daniel: ”Eu sunt un om optimist”
Vicepremierul Barna, după întâlnirea cu Patriarhul Daniel: ”Eu sunt un om optimist”

Vicepremierul Dan Barna a declarat luni că îşi doreşte ca "toate vocile care contează în societate" să fie prezente în campania privind vaccinarea anti-COVID-19.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.