O lege a lui Carmen Dan l-a făcut pe un deputat să pronunțe un cuvânt obscen. Reacția colegilor

×
Codul embed a fost copiat

Polițiștii ar putea folosi spray-uri paralizante, pistoale cu bile și electroșocuri pentru orice persoană bănuită de acțiuni violente.

O inițiativă scrisă de ministrul Carmen Dan le dă puteri sporite forțelor de ordine și a trecut deja de Senat. Deputații care au dezbătut proiectul au vrut să ştie și dacă mesajele injurioase sau un număr de mașină obscen pot fi sancționate.

Fără să se cenzureze, un deputat a venit și cu un exemplu de cuvânt, folosit deseori la manifestațiile publice, pentru care legea nu prevede pedepse.

Vasile Daniel, deputat partid romilor: „Din punctul meu de vedere, poţi să foloseşti termenul M**e în orice spaţiu şi în orice situaţie.”

Deputatul de la Partid Romilor răspunde astfel întrebării colegei care voia să ştie care sunt cuvintele şi expresiile ce intra sub incidenţa Codul penal. Adriana Săftoiu a făcut referire şi la scandalul în jurul românului stabilit în Suedia care s-a întors în ţară cu o maşină al cărui număr a fost considerat obscen.

Citește și
proces verbal Facebook
Un bărbat din Galaţi a fost amendat cu 200 de lei. A jignit un poliţist pe Facebook

Adriana Saftoiu, deputat PNL: „Aş vrea să ştiu ce înseamnă acte sau gesturi obscene, expresii jignitoare sau vulgare. De exemplu, plăcuța celebră se încadrează în această lege?”
Secretar de stat în MAI: „De exemplu, dacă mă dezbrac în public.”

Explicaţiile reprezentantului Ministerului de Interne nu au lămurit-o pe însă pe deputată. Când aceasta a insistat, colegul său de la Partida Romilor i-a răspuns mai explicit decât şi-ar fi dorit să audă.

Adriana Saftoiu, deputat PNL: „Dar plăcuța celebră se încadrează?”
Vasile Daniel: „Din punctul meu de vedere poţi să foloseşti termenul M**e în orice spaţiu şi în orice situaţie.”
Săftoiu: „Te rog frumos, plăcuță celebră.”
Vasile Daniel: „Păi nu! Plăcuţa asta spunea."
Comisar-șef de poliție Geani Cătălin Nica, secretar general adjunct MAI:Intervenţia noastră nu are legătură cu plăcuţele.”

Deputatul şi-a dat seama că limbajul sau a fost deplasat şi s-a justificat în faţa colegilor.

Vasile Daniel, deputat Partida Romilor: „Dacă ai fost atentă când am pronunţat acel cuvânt, s-a creat rumoare în sală, pentru că e un cuvânt care contravine normelor morale şi ordinii publice. E corect?"

Discuţia s-a iscat în jurul unei iniţiative de modificare a legii privind ordinea şi siguranţa publică, scrisă de ministrul Internelor, Carmen Dan, împreună cu social-democratul Florin Iordache.

Textul a trecut de senatori fără să fie discutat, iar acum este pe mesele deputaţilor. Dacă va fi adoptat, poliţiştii vor putea folosi cătuşe, bastoane, sprayuri lacrimogene sau paralizante, electroşocuri sau pistoale cu bile ca să imobilizeze orice persoană bănuită că pune la cale acţiuni violente.

Opoziţia a acuzat că iniţiativa a apărut după mitingul diasporei din 10 august, pentru a-i intimida pe cei care vor să protesteze.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Teodorovici a încercat să justifice că l-a făcut pe Cîţu
Teodorovici a încercat să justifice că l-a făcut pe Cîţu "urât" şi "prost". Ce a ieşit

Ministrul Finanţelor a acuzat opoziţia, luni, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, că a transformat Parlamentul în spectacol

Un bărbat din Galaţi a fost amendat cu 200 de lei. A jignit un poliţist pe Facebook
Un bărbat din Galaţi a fost amendat cu 200 de lei. A jignit un poliţist pe Facebook

Un bărbat din Galaţi a primit o amendă în valoare de 200 de lei pentru că a jignit un poliţist pe Facebook, reprezentanţii Poliţiei Galaţi afirmând că sancţiunea a fost aplicată conform prevederilor legale.

Acuzații grave aduse unor profesori din Vaslui. Mamă: „Pe fete le face vaci, pe băieți boi”
Acuzații grave aduse unor profesori din Vaslui. Mamă: „Pe fete le face vaci, pe băieți boi”

Acuzații grave la o școală din Vaslui. Cadrele didactice sunt suspectate că ar fi adresat injurii la adresa unor elevi.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.