Orban neagă faptul că Iohannis i-ar fi cerut demisia din Guvern: "Este o decizie personală”

klaus iohannis, ludovic orban
Inquam/ George Calin

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că a demisionat din funcţia de premier ca un gest de "onoare şi demnitate", după rezultatul înregistrat de PNL la alegerile parlamentare, și nu din cauza președintelui Klaus Iohannis.

 

"Am considerat că este un gest de onoare şi de demnitate, după aceste alegeri (...). Am făcut acest gest exact din motivele pe care le-am explicat în declaraţia mea publică . Este o decizie care era firească pentru a arăta că nu mă cramponez de poziţia de premier, pentru a arăta foarte limpede că am ţinut cont de voinţa exprimată. Pe de altă parte, să nu uităm de vocea celor care au tăcut pe 6 decembrie şi care nu au venit la vot. România are un plan naţional de dezvoltare care să asigure creşterea calităţii vieţii în următorii 4 ani de zile, utilizând toate resursele şi oportunităţile pe care le avem la dispoziţie ", a afirmat Orban, la sediul PNL, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia, el a replicat că demisia se dă "din decizie personală".

"Este o decizie personală pe care am luat-o eu", a precizat liderul PNL.

Citește și
Ludovic Orban
Ce scrie presa internațională despre demisia lui Ludovic Orban din funcția de premier

El a adăugat că liberalii sunt "într-o comunicare permanentă" cu preşedintele Iohannis, "care este în parteneriat cu PNL".

Fiind întrebat dacă după discuţia avută cu şeful statului la Cotroceni, luni, acesta îl mai susţinea sau nu ca premier, liderul PNL a răspuns: "Aici nu e vorba de susţinere sau de nesusţinere, când am luat o decizie am pus-o în practică".

Orban a menţionat că a decis să demisioneze când a văzut rezultatul votului.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Președintele PNL: Am făcut calculul mandatelor, se poate forma o majoritate fără PSD
Președintele PNL: Am făcut calculul mandatelor, se poate forma o majoritate fără PSD

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că liberalii au făcut calculul mandatelor şi concluzia este că se poate forma "o majoritate fără PSD".

Ce scrie presa internațională despre demisia lui Ludovic Orban din funcția de premier
Ce scrie presa internațională despre demisia lui Ludovic Orban din funcția de premier

Principalele agenții de presă internaționale scriu că Ludovic Orban și-a anunțat demisia din funcția de premier, după rezultatele dezamăgitoare de la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Co-preşedintele AUR, George Simion, după demisia lui Orban:
Co-preşedintele AUR, George Simion, după demisia lui Orban: "Ne bucurăm că a înțeles"

George Simion, co-preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), a declarat luni seară că se bucură de faptul că premierul Ludovic Orban a înţeles să-şi dea demisia, precizând că formaţiunea sa nu face nicio coaliţie la guvernare.

Cioloş: Dacă preşedintele mă va desemna premier, sunt gata să îmi asum această responsabilitate
Cioloş: Dacă preşedintele mă va desemna premier, sunt gata să îmi asum această responsabilitate

Alianţa USR PLUS îl va propune la consultările de la Cotroceni pentru funcţia de premier pe Dacian Cioloş, a declarat, luni, copreşedintele Alianţei, Dan Barna.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.