Petrea Daea susține că este prieten cu fermierii ucraineni, dar cu o limită: ”Nu sunt tată vitreg pentru fermierii români”

Petre Daea
Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susține că - în ultima perioadă - a avut mai multe întâlniri cu omologul său din Ucraina, Mikola Solski, ”dintre care două față în față”.

Daea afirmă că i-ar transmis acestuia că el este prieten cu fermieri ucraineni, dar că nu este ”tată vitreg pentru fermierii români”.

Declarațiile ar fi fost făcute în contextul restricției care se aplică în prezent la importul de cereale din Ucraina.

Este vorba despre o decizie a Comisiei Europene, care a prelungit până la 15 septembrie acordul prin care cinci dintre vecinii UE ai Ucrainei, inclusiv România, pot restricţiona importurile de cereale ucrainene.

“L-am anunţat pe Solski, am avut patru întâlniri cu ministrul, dintre care două faţă în faţă şi i-am spus-o foarte clar şi i-am transmis exact că eu sunt prieten cu fermieri ucraineni, dar nu sunt tată vitreg pentru fermierii români. Din respect instituţional, ne-am folosit de Comisie şi trebuie să ne folosim de regulile juridice pe care le avem, care s-au instituit prin acorduri pe care le-am semnat de-a lungul vremii şi să respectăm regulile Comisiei Europene. De aceea am şi operat cu măsura aceasta, zic eu, destul de corectă privind atitudinea României, că nu am luat măsurile unilaterale care atrăgeau proceduri de infringement pentru ţară”, a declarat Petre Daea la un post de televiziune, potrivit News.ro.

Citește și
Zelenski si Ursula
Zelenski i-a cerut șefei CE să ridice restricţiile impuse de România și alte 4 state asupra importului de cereale ucrainene

Ministrul Daea mai spune că ar fi dorit ca această restricţie să se prelungească  până la sfârşitul acestui an.

”Noi am susţinut, iar eu am susţinut tot timpul, că această măsură trebuie până la sfârşitul anului. Vom analiza din aproape în aproape. De altfel, s-a realizat şi o platformă de colaborare condusă de vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul care răspunde de comerţ, Dombrovskis, în aşa fel încât, prin analiză secvenţială şi continuă să putem să ajungem la concluzia cuvenită pentru a nu distorsiona piaţa şi să aibă posibilitatea fermierii să-şi înmagazineze, dar să-şi valorifice, pentru că aduc produsele temporar în magazie, ele sunt destinate valorificării”, a afirmat Petre Daea.

El a precizat că a avut o discuţie şi cu operatorii din Portul Constanţa în legătură cu exportul cerealelor.

Acum vreo zece zile am avut o discuţie cu operatorii aceştia din privaţi, care au această poartă de ieşire a cerealelor din România şi din Ucraina - Portul Constanţa. Ştim foarte bine că aici este locul unde se înmănunchează producţia şi de aici pleacă în diferite zone ale lumii şi de aici interesul nostru ca să fie operaţional efortul, operaţional înţelegând în primul rând pentru fermierii românii şi în acelaşi timp, şi prin culoarul acesta de solidaritate cu fermierii ucrainieni. Am avut această discuţie, o vom avea şi săptămâna aceasta ca să ne punem de comun acord, prin platforma de coordonare pe care eu am lansat-o în momentul în care am avut o discuţie cu Solski (n.r. ministrul Agriculturii din Ucraina) şi i-am spus-o foarte clar că noi trebuie să ştim ce grafic de livrare au ei, în aşa fel încât să ştim cu ce ne intersectăm în port, ca să ştim cu ce volum de marfă”, a precizat ministrul Agriculturii.

Articol recomandat de sport.ro
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Citește și...
Comisia Europeană a prelungit restricţiile asupra importurilor de cereale ucrainene pentru 5 ţări, printre care și România
Comisia Europeană a prelungit restricţiile asupra importurilor de cereale ucrainene pentru 5 ţări, printre care și România

Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până la data 15 septembrie, a anunțat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Zelenski i-a cerut șefei CE să ridice restricţiile impuse de România și alte 4 state asupra importului de cereale ucrainene
Zelenski i-a cerut șefei CE să ridice restricţiile impuse de România și alte 4 state asupra importului de cereale ucrainene

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care se află marţi în vizită la Kiev, că se aşteaptă ca UE să elimine restricţiile comerciale asupra importurilor de cereale din Ucraina.

Cerealele ucrainene nu se mai importă. Daea: România a interpretat corect legal şi în beneficiul fermierilor situaţia creată
Cerealele ucrainene nu se mai importă. Daea: România a interpretat corect legal şi în beneficiul fermierilor situaţia creată

Importurile de cereale din Ucraina nu se mai pot realiza în țara noastră, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea. România a interpretat corect legal şi în beneficiul fermierilor situaţia creată, spune el.

Stroe: Până la 5 iunie, importul de cereale din Ucraina către România va fi oprit
Stroe: Până la 5 iunie, importul de cereale din Ucraina către România va fi oprit

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că până pe 5 iunie importul de cereale din Ucraina către ţara noastră să fie oprit, iar Comisia Europeană a propus un nou sprijin de 30 de milioane euro pentru fermierii români.

România şi alte patru ţări UE au ajuns la un acord cu Comisia Europeană privind tranzitul cerealelor ucrainene
România şi alte patru ţări UE au ajuns la un acord cu Comisia Europeană privind tranzitul cerealelor ucrainene

Cinci ţări ale UE, între care şi România, au ajuns vineri seara la un acord de principiu cu Comisia Europeană, după aproape două săptămâni de negocieri intense, pentru a permite tranzitul în afara regiunii lor a milioane de tone de cereale ucrainene.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.