Specialist în drept constituțional: ”Poate că unii alegători nu înțeleg că au fost victimele unei manipulări grosolane”

×
Codul embed a fost copiat

Specialiștii în drept constituțional și analiștii politici sunt de părere că decizia CCR a fost una corectă. Însă, pentru a putea continua demersul democratic până la capăt, este nevoie ca motivările din document să fie atent probate de autorități.

Tot ei consideră că, pe baza documentelor desecretizate de CSAT, a fost vorba despre o fraudare consistentă și permanentă a turului întâi al alegerilor prezidențiale și, foarte probabil, și a turului doi. În aceste condiții, anularea alegerilor era singura soluție democratică.

Hotărârea CCR a venit când deja în diaspora începuse votarea pentru turul al doilea al prezidențialelor, în care se confruntau independentul Călin Georgescu și candidata USR Elena Lasconi.

În urma deciziei Curții Constituționale, rezultatele primului tur vor fi anulate, iar alegerile prezidențiale vor fi reluate de la zero, inclusiv campania electorală.

Analiștii politici sunt de părere că documentele desecretizate care au fost prezentate în CSAT au arătat clar o încălcare a legii, prin care candidatul Călin Georgescu a fost ajutat să convingă oamenii să-l voteze. De altfel, cel mai important aspect este cel care face referire la intervenția unor actori statali care au contribuit la obținerea voturilor de către candidat.

Citește și
george simion
AUR anunţă că sesizează Comisia de la Veneţia, OSCE şi GRECO după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Cristian Pîrvulescu, analist politic: „Era evident că asistăm la o lovitură de stat electorală organizată de un actor statal străin, pe care-l bănuim a fi Rusia, și că situația era intolerabilă. Era vorba despre o fraudare consistentă și permanentă a turului 1 al alegerilor prezidențiale și, foarte probabil, a turului 2. Poate că unii alegători nu înțeleg că au fost victimele unei manipulări grosolane, și nu de acum, ci de multă vreme, dar nu puteam să stăm și să asistăm la un tur al doilea de scrutin între persoane care nu aveau ce să caute acolo, nu ajunseseră acolo legal și legitim, și persoane care câștigaseră votul corect.”

Totuși, specialiștii în drept constituțional sunt de părere că CCR ar fi putut să aducă mai multe argumente pentru a motiva decizia, mai ales că, pe baza documentelor declasificate de CSAT, vor fi demarate anchete.

Ioan Stanomir, specialist în drept constituțional: „Pe fond, cred că este o decizie corectă, dar modul de argumentare este un mod mai degrabă mediocru intelectual. După părerea mea, decizia Curții este inabil argumentată, destul de sărăcăcioasă în idei. Și aceasta reprezintă o imensă problemă pentru democrația noastră. Nu poți apăra democrația dacă nu explici credibil cetățenilor tăi de ce e nevoie să o aperi. Altfel, cetățenii vor fi convinși că pretinzi să o aperi, dar în realitate aperi interesele partizane.”

În același timp, tot ca urmare a desecretizării de către CSAT a documentelor privind alegerile, Partidul REPER a solicitat Biroului Electoral Central anularea alegerilor parlamentare. Sâmbătă, cei de la BEC s-au reunit într-o ședință specială pentru a discuta această cerere.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Washingtonul face apel la un
Washingtonul face apel la un "proces democratic paşnic" în România, după anunţul CCR de a anula alegerile prezidenţiale

Washingtonul a făcut apel vineri la un "proces democratic paşnic" în România, după anunţul Curţii Constituţionale de a anula alegerile prezidenţiale, cu numai două zile înaintea celui de-al doilea tur de scrutin, potrivit AFP.

AUR anunţă că sesizează Comisia de la Veneţia, OSCE şi GRECO după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale
AUR anunţă că sesizează Comisia de la Veneţia, OSCE şi GRECO după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

AUR anunţă că sesizează Comisia de la Veneţia, OSCE şi GRECO după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale şi lansează o petiţie prin care cere alegeri libere.

Nicușor Dan, după anularea alegerilor prezidențiale: „A fost o zi bună pentru democrație. Cred că decizia CCR este corectă”
Nicușor Dan, după anularea alegerilor prezidențiale: „A fost o zi bună pentru democrație. Cred că decizia CCR este corectă”

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a postat un mesaj pe Facebook despre decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale.

Prima reacție a lui Călin Georgescu după anularea alegerilor prezidențiale. ”Statul român a călcat democrația în picioare”
Prima reacție a lui Călin Georgescu după anularea alegerilor prezidențiale. ”Statul român a călcat democrația în picioare”

Călin Georgescu, candidatul aflat pe primul loc după primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o declarație publică după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale. 

Alegerile prezidențiale au fost anulate. Judecătorii CCR au anulat procesul electoral pentru alegerea Președintelui
Alegerile prezidențiale au fost anulate. Judecătorii CCR au anulat procesul electoral pentru alegerea Președintelui

Judecătorii Curții Constituționale au decis anularea rezultatelor obținute în primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, o premieră istorică în România.  

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.