Planurile anunțate de Dragnea după Congres. ”Trebuie să modificăm Codurile Penale”

Liviu Dragnea si iubita
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat mulţumit de noua conducere a partidului validată de Congresul extraordinar, arătând că noua echipă are o reprezentare echilibrată pe regiuni, în care paritatea de gen este respectată.

 

Dragnea, despre Codurile Penale

"Trebuie să le modificăm din cel puţin din trei motive. Sunt două directive europene: Directiva 42/2014, Directiva 343/2016, care trebuie să fie transpuse în legislaţie până în aprilie şi - sigur nu o să ajungem până atunci - după aceea avem un risc de infringement. Al doilea motiv: deciziile Curţii Constituţionale care, ne place sau nu ne place, sunt obligatorii, şi deciziile CEDO. Sunt cele trei motive principale pentru care Codurile penale trebuie modificate. Acestea sunt explicaţiile, sunt simple şi calendarul este până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare", a spus el, într-o declaraţie acordată presei, după Congresul extraordinar al PSD.

El şi-a exprimat speranţa că modificările Codurilor penale se vor realiza în urma unei comunicări "mult mai bune şi directe" cu Consiliul Europei şi Comisia Europeană.

Citește și
Liviu Dragnea
Corpul diplomatic al României, luat în vizor de Dragnea: „Cer o analiză pentru fiecare”

"Aşa cum am spus şi anul trecut, până la finalul sesiunii, legile justiţiei să fie adoptate şi au fost adoptate, dar asta nu înseamnă că s-au făcut sub presiune. Şi la legile justiţiei, articole declarate neconstituţionale de Curte vor fi modificate, în raport cu ceea ce a decis Curtea Constituţională, iar Codurile penale - la fel, cu dezbateri largi. Sper, cu aceeaşi implicare - pentru care le mulţumim - şi CSM şi asociaţiilor de magistraţi şi cu comunicare mult mai bună şi directă cu Consiliul Europei, cu Comisia Europeană, în aşa fel încât schimbul de informaţii să fie cel corect", a mai spus el.

Dragnea, despre vot

"A fost o zi, dar nu foarte lungă, aşa cum era pe vremuri. Cred că a fost un congres care şi-a atins principalele obiective. (...) Vom începe un proces de modernizare a legilor privind funcţionarea serviciilor secrete în România, cele 100 de obiective care vor fi începute în anul Centenar, unele care vor fi finalizate în anul Centenar. Partea a doua, care a reprezentat partea de alegeri: este o echipă nouă. Sunt mulţumit pentru că am atins cele două obiective pe care le-am expus colegilor mei şi anume în conducerea partidului să fie o reprezentare echilibrată a întregii ţări - câte doi vicepreşedinţi în fiecare regiune - şi paritatea de gen, bărbaţi/femei, la care eu ţin foarte mult", a declarat Dragnea la finalul reuniunii.

Premierul Viorica Dăncilă a devenit sâmbătă preşedinte executiv al PSD, fiind votată de 2.880 de delegaţi prezenţi la Congresul extraordinar al PSD. S-au înregistrat 939 de voturi "împotrivă".

Pentru aceeaşi funcţie, Ecaterina Andronescu a obţinut 541 de voturi "pentru", "împotrivă fiind în 3.278 de voturi''. Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a obţinut 292 ''pentru'' şi 3.527 ''împotrivă''.

Marian Neacşu a obţinut funcţia de secretar general cu 3.063 de voturi pentru, împotrivă înregistrându-se 668 de voturi. Contracandidatul său, Codrin Ştefănescu a obţinut 668 de voturi "pentru" şi 3.063 de voturi împotrivă.

În cadrul Congresului extraordinar au fost validaţi şi vicepreşedinţii pe regiuni de dezvoltare.

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Cătălin Rădulescu, supărat că nu a fost lăsat să vorbească la Congresul PSD: „E chiar urât”
Cătălin Rădulescu, supărat că nu a fost lăsat să vorbească la Congresul PSD: „E chiar urât”

Deputatul Cătălin Rădulescu, candidat la funcția de vicepreședinte al PSD, s-a declarat nemulțumit că nu a fost lăsat să vorbească de la tribuna Sălii Palatului, în cadrul Congresului extraordinar al formațiunii.

Corpul diplomatic al României, luat în vizor de Dragnea: „Cer o analiză pentru fiecare”
Corpul diplomatic al României, luat în vizor de Dragnea: „Cer o analiză pentru fiecare”

Șeful PSD, Liviu Dragnea, a cerut, sâmbătă, Ministerelor de Externe și al Comerțului să efectueze o analiză serioasă a activității corpului diplomatic și a atașaților comerciali. 

Dragnea anunță „reașezarea constituțională” a serviciilor secrete: „Și-au uitat rostul în societate”
Dragnea anunță „reașezarea constituțională” a serviciilor secrete: „Și-au uitat rostul în societate”

Șeful PSD, Liviu Dragnea, a anunțat sâmbătă, în cadrul discursului susținut cu prilejul Congresului extraordinar al formațiunii, că legile de funcționare a serviciilor secrete vor fi „actualizate”.

Congresul extraordinar al PSD. Viorica Dăncilă a devenit numărul 2 în partid. Lista completă a vicepreședinților
Congresul extraordinar al PSD. Viorica Dăncilă a devenit numărul 2 în partid. Lista completă a vicepreședinților

Cel puţin până în 2019, Liviu Dragnea are locotenenţii pe care şi i-a dorit şi rămâne şef la PSD. Mandatul său de preşedinte a fost confirmat prin aplauze şi nu prin vot la congres.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.