PNL a atacat la Curtea Constituțională modificările la Legea CSM

Ludovic Orban, PNL
Inquam

PNL a depus, miercuri, la Curtea Constituţională (CCR) o sesizare privind modificările la Legea referitoare la organizarea şi funcţionarea CSM.

De asemenea, potrivit News.ro, PNL contestă legile de aprobare a OUG privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi o Ordonanță de Guvern privind piaţa gazelor

În privinţa modificărilor aduse Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), PNL a identificat vicii de neconstituţionalitate de natură a invalida proiectul de lege în ansamblul său, atât în raport cu modalitatea de adoptare a acestuia, cât şi în raport cu reglementări contrare legii fundamentale, care fac referire al procedura de alegere a conducerii CSM.

Liberalii reclamă încălcarea principiului autonomiei Camerelor Parlamentului, prevăzut de art. 64 din Constituţie şi a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Constituţie privind dreptul de iniţiativă legislativă.

În sesizare se mai arată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, adoptată de Parlament, încalcă art. 133 alin. 3 din Constituţie, întrucât, la alegerea preşedintelui Secţiei de judecători care este de drept Preşedinte al CSM, participă membrii de drept şi cei doi reprezentanţi ai societăţii civile, pe care legiuitorul constituant i-a eliminat din procedura de alegere a Preşedintelui CSM, tocmai pentru a se asigura că organul care garantează independenţa justiţiei este condus de un Preşedinte care a fost validat prin votul magistraţilor din adunările generale ale acestora.

Citește și
tudorel toader
Tudorel Toader, prima reacție, după ce CSM a decis că afirmațiile sale au încălcat independența Justiției

Potrivit liberalilor, în textul adoptat de Senat, la art. I, punctul 7, cu referire la art. 7 din Legea 317/2004, noul alin. (9) care prevede că „Hotărârea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, prevăzută Ia alin.(8), poate fi contestată de către persoanele prevăzute la alin.(7), la Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se soluţionează în termen de 7 zile de Ia înregistrare, cu citarea părţilor.

Întâmpinarea nu este obligatorie, iar dispoziţiile art.200-201 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, nu sunt aplicabile. Hotărârea pronunţată este definitivă." încalcă prevederile art. 133 alin. (7) din Constituţie, care prevăd că „(7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2) .”

PNL menţionează că articolul 133 din Constituţie nu lasă nicio posibilitate de a reglementa prin lege condiţii diferite sau mai restrictive. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales dintre magistraţii prevăzuţi în mod expres (judecători şi procurori), implicit este ales de către toţi magistraţii (judecători şi procurori) care îşi pot exprima opţiunea.

Totodată, este restrâns dreptul procurorilor de a candida, de a alege şi de a fi aleşi în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, şi dreptul judecătorilor de a candida, de a alege şi de a fi aleşi în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii este restrâns. Este operată o discriminare în rândul membrilor CSM (magistraţi vs. reprezentanţi ai societăţii civile). Cu alte cuvinte, judecătorii nu îşi pot exprima opţiunea pentru funcţia de vicepreşedinte, procurorii nu o pot face pentru funcţia de preşedinte, în vreme ce reprezentanţii societăţii civile o pot face, se mai arată în sesizare.

PNL menţionează că Ministrul Justiţiei, preşedintele ÎCCJ, procurorul general, membri de drept ai CSM, sunt abilitaţi să voteze în secţiile de judecători/procurori, în condiţiile în care prevederea constituţională este clară şi precisă cu privire la componenţa celor două secţii. Prin urmare, nefiind membri nu au dreptul de a decide în cadrul secţiilor.

În ceea ce priveşte modificările aduse OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, au fost sesizate numeroase încălcări ale tehnicii legislative în procesul de elaborare şi adoptare a proiectului de lege, precum şi instituirea unui regim juridic extraordinar care conferă Guvernului atribuţii ce depăşesc cadrul constituţional.

În acelaşi timp, PNL a sesizat Curtea Constituţională cu privire la Legea de adoptare a Ordonanţei Guvernului 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale.

În acest caz a fost constatată o reglementare vădit discriminatorie de natură a genera o supraimpozitare a producătorilor şi distribuitorilor de gaze naturale în raport cu celelalte categorii de contribuabili.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
A treia Lege a Justiţiei, privind funcţionarea CSM, adoptată. Limbaj vulgar și certuri în Parlament
A treia Lege a Justiţiei, privind funcţionarea CSM, adoptată. Limbaj vulgar și certuri în Parlament

Şi a treia lege a justiţiei, de organizare a CSM, a fost votată de Senat în ciuda protestelor şi a numeroaselor critici. Aleşii s-au certat, iar limbajul vulgar a înlocuit dezbaterea parlamentară, fără ca vreunul dintre cei implicaţi să fie sancţionat.

Tudorel Toader, prima reacție, după ce CSM a decis că afirmațiile sale au încălcat independența Justiției
Tudorel Toader, prima reacție, după ce CSM a decis că afirmațiile sale au încălcat independența Justiției

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat, miercuri, că decizia CSM privind afirmațiile sale în dosarul „Belina”, despre care au spus că a încălcat independeța Justiției, este „o hotărâre emoționantă”.

Legile justiției. Senatul a adoptat modificarea legii privind organizarea judiciară
Legile justiției. Senatul a adoptat modificarea legii privind organizarea judiciară

Legea 304, care privește organizarea judiciară, și legea 317, care are în vedere organizarea CSM, au ajuns în plenul Senatului pentru votul final.

Dezbateri privind modificarea Codurilor penale. Protest muzical la Comisia care modifică legile justiţiei
Dezbateri privind modificarea Codurilor penale. Protest muzical la Comisia care modifică legile justiţiei

Parlamentarii Comisiei speciale pentru legile justiţiei au dat marţi vot favorabil raportului la proiectul Legii 317/2004 privind CSM, adoptat săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, care va intra în dezbaterea plenului Senatului.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.