PNL, PSD și UDMR vor modificarea Constituției: președintele, ales indirect de Parlament

×
Codul embed a fost copiat

Președinte ales indirect de Parlament și vot de la 16 ani în loc de 18. Sunt ideile pe care ”coaliția atipică”, așa cum a numit șeful statului asocierea din PNL, PSD și UDMR, ar vrea să le introducă într-o Constituție nouă, rescrisă.

Reforma legii fundamentale ar trebui să conțină transformarea statului în republică parlamentară, în care președintele are prerogative restrânse.

Cu peste 300 de parlamentari, coaliția PSD PNL și UDMR ar fi avut susținerea de la Palatul Cotroceni, tocmai pentru că reforma constituțională ar fi dorită mai ales de Klaus Iohannis. Articolele ce ar trebuie rescrise se referă la alegerea și prerogativele președintelui.

Într-o ședința solemnă, organizată la 30 de ani de când este în vigoare actuala lege fundamentală, liderul PSD a vorbit despre modelul de republică parlamentară, în care președintele este ales indirect de Parlament.

Marcel Ciolacu, președinte PSD: "Rolul președintelui a fost gândit ca un producător de consens. Din păcate, a sfârșit de multe ori în a fi un producător de tensiune în societate. Nu de puține ori am văzut cum președintele și-a depășit rolul de mediator și a intervenit brutal peste celelalte puteri constituționale".

Citește și
Florin Citu
Florin Cîţu vrea ca vârsta celor care votează să fie coborâtă la 16 ani: ”Cred că e un lucru bun”

Republica parlamentară funcționează în Germania, Portugalia sau Bulgaria, iar șeful statului este mai mult onorofic. Poate declara război sau poate încheia pace sau tratate internaționale. USR susține că în România este nevoie de o definire clară a atribuțiilor președintelui, nicidecum de o golire a funcției.

Pe de altă parte, liderul liberal susține că este nevoie că tinerii să poată vota mai devreme.

Florin Cîțu, președinte PNL: ”O măsură pe care trebuie să o abordăm este reducerea la 16 ani a vârstei la care se va putea vota, așa cum este tendința în multe țări europene.”

Ultima încercare de modificare a Constituției a fost în timpul alianței USL, condusă de Victor Ponta și Crin Antonescu, fără ca textul să se fi votat.

Actuala coaliție ar avea 2/3 dintre voturile necesare ca legea fundamentală să fie rescrisă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
Citește și...
VIDEO. Ciolacu s-a enervat pe Șoșoacă în Parlament: ”Am dreptul în primul rând la viaţă!”
VIDEO. Ciolacu s-a enervat pe Șoșoacă în Parlament: ”Am dreptul în primul rând la viaţă!”

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-a arătat deranjat, luni, de atitudinea senatoareai indepedente Diana Șoșoacă, chiar în mijlocul ședinței solemne a Parlamentului, dedicată aniversării Constituției.

Florin Cîţu vrea ca vârsta celor care votează să fie coborâtă la 16 ani: ”Cred că e un lucru bun”
Florin Cîţu vrea ca vârsta celor care votează să fie coborâtă la 16 ani: ”Cred că e un lucru bun”

Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a răspuns afirmativ la o întrebare care viza posibilitatea ca vârsta celor care votează să fie coborâtă la 16 ani, menţionând că o modificare a Constituţiei în acest sens ar fi un lucru bun.

VIDEO. Circ în Parlament, la o ședință solemnă. Senatoarea Șoșoacă și-a pus o botniță
VIDEO. Circ în Parlament, la o ședință solemnă. Senatoarea Șoșoacă și-a pus o botniță

Senatoarea independentă Diana Șoșoacă a făcut, din nou, circ în plenul Parlamentului, însă de această dată chiar într-o ședință solemnă  a celor două Camere.

Ședinţa solemnă în Parlament, dedicată Constituţiei. Klaus Iohannis nu a participat
Ședinţa solemnă în Parlament, dedicată Constituţiei. Klaus Iohannis nu a participat

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au aflat, luni, într-o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare de către Adunarea Constituantă.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.