PNL vrea comasarea alegerilor generale cu cele locale, susținând că ”cetăţenii îşi doresc” asta. PSD și USR spun ”nu”.

×
Codul embed a fost copiat

PNL va propune coaliţiei de guvernare reducerea numărului de alegeri de anul viitor, printr-o variantă de comasare care să fie permisă de lege, a anunțat preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă.  

El a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă în cadrul BPN al PNL unul dintre subiectele discutate a fost şi cel privind comasarea alegerilor de anul viitor, respectiv a alegerilor generale cu cele locale.

"Este o propunere pe care am discutat-o în şedinţa de astăzi şi am decis ca la nivelul specialiştilor din partid să se analizeze care sunt elementele clare de legalitate pentru o astfel de măsură, pentru o astfel de decizie, ţinând cont că, din sondajele pe care le-am efectuat, într-o proporţie majoritară cetăţenii îşi doresc comasarea sau mai bine zis reducerea numărului de alegeri. Dacă ne uităm la anul viitor, vom vedea că există patru runde de alegeri. Din experienţa a ceea ce s-a petrecut de-a lungul anilor, cu tot ceea ce înseamnă campania electorală şi alegerile propriu-zise, putem să desluşim cât se poate de simplu că, practic, activitatea concretă guvernamentală, istrativă şi locală şi centrală va fi ocupată cu desfăşurarea acestui număr foarte mare de alegeri. Ca atare, dacă va exista posibilitatea, subliniez încă o dată, legală, ca aceste alegeri, numărul acestor alegeri să fie redus, vom veni cu o propunere, o vom discuta inclusiv în coaliţie şi sperăm să găsim o soluţie. Dacă nu se va găsi o soluţie, vom derula patru runde de alegeri", a declarat Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

Liderul PNL a precizat, întrebat ce variantă de comasare este agreată de PNL, că există mai multe scenarii luate în calcul.

"Există mai multe posibilităţi, scenarii, fiecare dintre scenarii va fi analizat şi care va fi forma cea mai uşor de implementat, pe aceea o vom alege", a declarat Ciucă.

Citește și
Toni Greblă
Coaliția PSD-PNL l-a votat pe Toni Greblă președinte al Autorității Electorale Permanente. În 2024 vor fi alegeri importante

Ciolacu: Nu cred că pe agenda de priorităţi ale românilor este comasarea alegerilor

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, în judeţul Buzău, că nu consideră că problema comasării alegerilor de anul viitor se află pe agenda de priorităţi a românilor în prezent, iar o decizie politică în privinţa acestui subiect va fi luată la momentul potrivit.

"Eu am o problemă cu tot..., astăzi este Ziua Internaţională a Sportului, mi-aş fi dorit mult ca marii sportivi ai României să dezbată acest lucru şi noi politicienii să vorbim de o eventuală reformă a sportului. S-a discutat despre eventualitatea comasării alegerilor. Nu cred sincer că în acest moment pe agenda de lucru sau de priorităţi ale românilor este comasarea alegerilor", a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, întrebat de jurnalişti despre acest subiect.

Liderul social-democrat a subliniat că nu este momentul ca dezbaterea publică să fie acaparat de discuţii referitoare la comasarea unor alegeri, fiind alte teme mai importante pentru români.

"Am terminat un scenariu, cel de anticipate, acum intrăm în scenariu de comasare... Cred că mai important este ce se întâmplă în spatele meu, Autostrada Moldovei, şi cred că este cel mai important în primul rând să găsim soluţii pentru preţurile la produsele alimentare. Şi la un moment dat, cum este normal, politic vom lua decizii şi în ceea ce priveşte comasarea alegerilor. În primul rând cred că trebuie să respectăm legea", a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Propunerea comasării alegerilor arată disperarea PNL de a se agăța de putere

Cătălin Drulă, președintele USR, acuză PNL ”că a uitat de democrație și că vrea să se agațe de putere” când propune comasarea alegerilor locale și parlamentare.

„Peneliștii, adică ospătarii PSD, așa cum s-au autonumit în ședința de miercuri seară, sunt disperați. Au venit cu o propunere ridicolă, din nou: să comaseze alegerile locale cu cele parlamentare. Asta arată disperarea lor de a se agăța de putere. Ei știu foarte bine: este și neconstituțional – există decizii pronunțate pe această temă – și anormal să votăm în același timp pentru primării, consilii locale și județene, dar și pentru parlamentari. Șase buletine de vot ar fi o nebunie”, a afirmat Cătălin Drulă, potrivit unui comunicat.

Președintele USR mai precizează că ”USR este pregătit de alegeri oricum se vor desfășura ele în 2024”.

„Noi le spunem atât: suntem pregătiți de alegeri. Pentru că România s-a săturat și pentru că ei trebuie să plece de la guvernare. Prin astfel de propuneri nu fac decât să arate, din nou, că nu le pasă de democrație, le pasă doar de conturile lor, doar de șpăgile din duty free-uri, doar de BMW-uri aranjate la licitații. Au ajuns mai rău decât credea oricine vreodată, așa cum și-au spus singuri, îi servesc la masă pe cei de la PSD și de România au uitat”, afirmă Cătălin Drulă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Iohannis nu exclude scenariul alegerilor anticipate în România: Rotația premierilor ”sigur va veni cu probleme suplimentare”
Iohannis nu exclude scenariul alegerilor anticipate în România: Rotația premierilor ”sigur va veni cu probleme suplimentare”

Preşedintele Klaus Iohannis nu exclude posibilitatea ca în România să fie declanșate alegeri anticipate, în cazul în care partidele din coaliția de guvernare nu se vor înțelege din cauza rotirii premierilor PNL și PSD.  

Coaliția PSD-PNL l-a votat pe Toni Greblă președinte al Autorității Electorale Permanente. În 2024 vor fi alegeri importante
Coaliția PSD-PNL l-a votat pe Toni Greblă președinte al Autorității Electorale Permanente. În 2024 vor fi alegeri importante

Parlamentul s-a reunit în plen pentru a vota noul şef al Autorității Electorale Permanente, o funcție importantă mai ales în anul electoral 2024, când în România vor avea loc alegeri prezidențiale, parlamentare, locale și europarlamentare.  

Comasarea alegerilor în 2024 „constituțional nu este posibil” afirmă vicepremierul Kelemen Hunor
Comasarea alegerilor în 2024 „constituțional nu este posibil” afirmă vicepremierul Kelemen Hunor

Comasarea alegerilor parlamentare și locale nu este posibilă din punct de vedere constituțional, este de părere vicepremierul Kelemen Hunor.

PNL oferă detalii despre posiblitatea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare
PNL oferă detalii despre posiblitatea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă, referindu-se la posibilitatea unei comasări a alegerilor locale cu cele parlamentare, că ”există suficiente argumente” pentru promovarea unui astfel de proiect.

 

Recomandări
Nicușor Dan are azi consultări cu partidele. Cu ce mandat merg liderii politici și pe cine susțin pentru funcția de premier
Nicușor Dan are azi consultări cu partidele. Cu ce mandat merg liderii politici și pe cine susțin pentru funcția de premier

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat miercuri reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării.

Specialiștii avertizează că urmează 5 ani cu temperaturi record, valuri de căldură și secetă. Raport îngrijorător al OMM
Specialiștii avertizează că urmează 5 ani cu temperaturi record, valuri de căldură și secetă. Raport îngrijorător al OMM

Un raport al Organizaţiei Meteorologice Mondiale avertizează că există un risc ridicat ca temperatura medie globală în perioada 2025-2029 să depăşească +1,5°C.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.