Ponta: "Pana la 1 martie ne hotaram. Ori facem alianta, ori nu mai facem"

Victor Ponta

Liderul social-democratilor, Victor Ponta, a dat asigurari ca, cel tarziu pana la 1 martie, se va lua o decizie in privinta aliantei dintre PSD si ACD.

"Pana la 1 martie ne hotaram: ori facem alianta, ori nu mai facem. Boala lunga, moarte sigura. Daca o tinem prea mult, domnul Antonescu va fi intrebat mereu despre ce am zis eu, iar eu despre ce a zis domnul Antonescu, asa incat 1 martie este un termen absolut necesar", a spus Victor Ponta, citat de Mediafax.

Liderul PSD a explicat ca, pentru acest an, scopul platformei politice este de a guverna impreuna cu viitorii aliati, dar si de a "limpezi apele" pe scena politica.

"Am fost intrebati, daca nu va mai fi Basescu, cine va fi presedinte, iar daca nu va fi Boc, cine va fi premier. In momentul in care am ajuns la un acord privind un candidat comun si la functia de presedinte si de prim-ministru, este foarte greu de spus ca nu avem alternativa nu doar de program, ci institutionala la ceea ce avem acum. In 2011, construim o alternativa foarte clara", a precizat Victor Ponta.

Mai multde detalii si pe Mediafax.

Citește și
PSD
Conditie PSD pentru alianta cu ACD: Sigla sa contina cei trei trandafiri

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Antonescu: Protocolul aliantei dintre PNL-PC si PSD,aproape de forma finala
Antonescu: Protocolul aliantei dintre PNL-PC si PSD,aproape de forma finala

Crin Antonescu a declarat intr-o conferinta de presa, ca el personal a depasit toate obstacolele care stateau in calea constituirii aliantei dintre PNL-PC si PSD si ca protocolul acesteia este foarte aproape de forma finala.

Conditie PSD pentru alianta cu ACD: Sigla sa contina cei trei trandafiri
Conditie PSD pentru alianta cu ACD: Sigla sa contina cei trei trandafiri

Prezenta celor trei trandafiri specifici PSD pe sigla eventualei aliante cu ACD este o conditie obligatorie din punctul de vedere al social-democratilor, au declarat surse din conducerea partidului.

Propunerea PSD-PNL pentru alegeri: Antonescu - presedinte, Ponta - premier
Propunerea PSD-PNL pentru alegeri: Antonescu - presedinte, Ponta - premier

Acest tandem ar putea fi cuprins in intelegerea dintre social-democrati si liberali pentru constituirea unei mari aliante a Opozitiei. Protocolul este aproape gata si urmeaza sa fie parafat in zilele urmatoare.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.