Premierul Orban: Anul acesta, Ziua Națională se sărbătorește fără paradă militară

parada de 1 decembrie
Agerpres

Premierul Ludovic Orban a declarat că, anul acesta, Ziua Naţională se va sărbători cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, fără paradă militară, ca în anii trecuţi.

"Normal că vom sărbători Ziua Naţională, dar vor fi respectate toate regulile de protecţie sanitară (...) Cu siguranţă nu va mai fi acea paradă. Cu siguranţă, nemaifiind parada, nu va mai exista motiv ca oamenii să asiste la paradă. Va fi o sărbătorire în condiţii mult mai stricte, care să ţină cont de numărul maxim de persoane în spaţiu deschis care pot să participe la un eveniment, 50 de persoane. Sunt reguli pe care le vom respecta cu stricteţe", a spus Orban.

Întrebat de jurnalişti dacă poate fi organizată o paradă "online" fără participarea oamenilor, Orban a precizat că o decizie va fi luată în jurul datei de 14 noiembrie.

"Obiectivul nostru este să reducem numărul de persoane care contractează acest virus pervers. Vom vedea condiţiile concrete. Cel mai probabil vom reglementa în Hotărârea de Guvern prin care vom prelungi starea de alertă, care va fi adoptată în jurul datei de 14 noiembrie", a mai spus premierul Ludovic Orban.

Citește și
Nicușor Dan
Interviu cu Nicușor Dan: ”Vom face o analiză pentru a vedea care sunt necesitățile spitalelor din București”

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
Citește și...
Adio, distracția de Revelion. Orban anunță că petrecerile de Anul Nou sunt interzise
Adio, distracția de Revelion. Orban anunță că petrecerile de Anul Nou sunt interzise

Premierul Ludovic Orban a anunțat, duminică, faptul că mult iubitele petreceri organizate în România în noaptea dintre ani vor fi interzise de această dată, din cauza riscului de infectare cu noul coronavirus.

Interviu cu Nicușor Dan: ”Vom face o analiză pentru a vedea care sunt necesitățile spitalelor din București”
Interviu cu Nicușor Dan: ”Vom face o analiză pentru a vedea care sunt necesitățile spitalelor din București”

Nicuşor Dan și-a preluat joi mandatul de primar general al Bucureștiului, după ce a depus jurământul de învestitură, într-o ceremonie la care au participat premierul Ludovic Orban și prefectul Traian Berbeceanu.

Ludovic Orban, despre un nou lockdown în România:
Ludovic Orban, despre un nou lockdown în România: "Suntem departe de o astfel de decizie"

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că Guvernul este "departe" de a lua o decizie privind "carantinarea totală", subliniind că pentru a impune noi măsuri de restricţie autorităţile trebuie să aibă "temeiuri extrem de serioase".

Recomandări
SUA, de partea Rusiei în problema extinderii NATO spre Est: „Ei nu vorbesc doar despre Ucraina, ci despre Georgia și Moldova”
SUA, de partea Rusiei în problema extinderii NATO spre Est: „Ei nu vorbesc doar despre Ucraina, ci despre Georgia și Moldova”

Trimisul special al lui Trump pentru Rusia și Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că temerile Rusiei privind extinderea NATO sunt justificate și că SUA nu susțin aderarea Ucrainei la alianță, potrivit Reuters.

Localnicii au adus coroane și lumânări la intrarea în Salina Praid. Oamenii se tem de colapsul economic din toată zona
Localnicii au adus coroane și lumânări la intrarea în Salina Praid. Oamenii se tem de colapsul economic din toată zona

Este jale în Praid, județul Harghita, după ce salina care asigura prosperitatea localnicilor a fost inundată de apele pârâului Corund. Oamenii nu știu ce le va aduce ziua de mâine.

„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii
„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii

Statul român raportează anual 164 de miliarde de lei cheltuieli de personal, iar din această sumă 13,7 miliarde de lei sunt plătiţi pentru sporuri, bonusuri şi prime acordate unor categorii de angajaţi din sistemul bugetar, afirmă Marcel Boloş.