Președintele PSD, după căderea Guvernului Cîțu: ”Vom merge la alegeri anticipate”

Partidul Social Democrat are o singură decizie - alegerile anticipate şi are în vedere, în condiţiile creării unei majorităţi politice, un guvern de specialişti până la eventualul scrutin, a declarat, marţi, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
"Mingea este la domnul preşedinte. Şi Constituţia este în acest sens", a afirmat liderul social-democrat, după ce moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîţu a fost adoptată de Parlament.
Întrebat cu privire la eventuale consultări la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, Ciolacu a răspuns: "Urmează să aşteptăm invitaţia de la preşedintele României şi, în forurile Partidului Social Democrat, vom decide dacă vom merge sau nu".
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
El a subliniat faptul că este nevoie să fie depăşit "momentul de isterie politică" şi să se intre "într-o zonă responsabilă şi constituţională".
"Momentan, Partidul Social Democrat are o singură decizie: decizia e că vom merge la alegeri anticipate. (...) Aşteptăm mesajul de la preşedintele României. Din punctul nostru de vedere, alegerile anticipate reprezintă un act democratic. Este un act democratic prin care au trecut toate statele europene", a arătat el.
Totodată, preşedintele PSD a spus că, "dacă se creează o majoritate politică, cu reprezentare în Parlamentul României, împreună cu preşedintele României, putem stabili un guvern de specialişti până vor avea loc alegerile anticipate"