Preşedinţia nu comentează noul dosar a lui Dragnea. "Statul paralel, o invenţie a celor care au probleme cu justiţia"

×
Codul embed a fost copiat

Palatul Cotroceni respinge acuzaţiile lansate luni de liderul PSD, după ce acesta s-a ales cu al treilea dosar penal la DNA.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi a vorbit în declaraţia de presă de marţi despre agenda şefului statului pentru următoarele zile, dar s-a abţinut de la comentarii despre dosarele penale ale preşedintelui Senatului.

„Preşedintele României îşi doreşte o justiţie independentă şi puternică: Beneficiarul unei justiţii independente şi puternice este societatea”, a răspuns purtătorul de cuvânt, întrebată dacă se va cere de la Cotroceni demisia lui Liviu Dragnea.

„În România nu există un stat paralel. Această formulare e o invenţie a celor care au probleme cu justiţia. Societatea beneficiază când statul de drept funcţionează aşa cum trebuie”, a declarat Dobrovolschi, legat de acuzaţiile lui Liviu Dragnea la adresa preşedintelui Iohannis.

Referitor la "revoluţia fiscală", Dobrovolschi a repetat punctul de vedere prezentat în trecut de Klaus Iohannis „Preşedintele a avertizat în nenumărate rânduri că politicile lipsite de predictibilitate pot să aibă efecte negative”. Ea nu a precizat ce va face concret preşedintele referitor la modificarea Codului Fiscal şi nu a comentat dacă şeful statului ar fi discutat cu ministrul Finanţelor pe acest subiect.
 

Citește și
Conferinta de presa sustinuta de ministrul Educatiei Nationale, Liviu Marian Pop, la sediul MEN
Iohannis cere Parlamentului reexaminarea proiectului de modificare a Legii educaţiei

 

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Iohannis critică Guvernul, la o întâlnire cu oamenii de afaceri. ”Este inisibil”
Iohannis critică Guvernul, la o întâlnire cu oamenii de afaceri. ”Este inisibil”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, la Gala "Topul Naţional al Firmelor”, un mesaj în care le spune oamenilor de afaceri că este inisibil că ei nu îşi pot face planurile de business din cauza politicilor fiscale confuze.

Iohannis cere Parlamentului reexaminarea proiectului de modificare a Legii educaţiei
Iohannis cere Parlamentului reexaminarea proiectului de modificare a Legii educaţiei

Preşedintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea proiectului de modificare a Legii educaţiei naţionale.

Klaus Iohannis atacă Guvernul PSD: ”Românii, bine au făcut că și-au spus părerea!”
Klaus Iohannis atacă Guvernul PSD: ”Românii, bine au făcut că și-au spus părerea!”

Președintele Klaus Iohannis a criticat din nou așa numita ”revoluție fiscală” a Guvernului PSD, după ce a susținut un discurs la Ateneul Român, la Gala Asociației Municipiilor din România.

Iohannis critică guvernul PSD-ALDE. ”Salariatul câștigă fix 3 lei. E caraghios”
Iohannis critică guvernul PSD-ALDE. ”Salariatul câștigă fix 3 lei. E caraghios”

Preşedintele României cere Guvernului PSD - ALDE să renunţe imediat la aşa-numita revoluţie fiscală, pe care a numit-o o "țopăială fiscală", din care nu câştigă nimeni.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.