Primarul Aradului a semnat iniţiativa USR ”Fără penali” la locul unde a demolat cortul partidului

gheorghe falca
News.ro

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, preşedinte al PNL Arad, a semnat joi iniţiativa ”Fără penali în funcţii publice” chiar la locul unde USR Arad avea un cort, iar edilul-şef a dispus demolarea acestuia, relatează News.ro.

Primarul s-a dus să semneze însoţit de presă, însă ulterior liderii USR Arad au criticat gestul, afirmând că este unul politicianist, ”strict dedicat imaginii personale”, liderul liberal ”călărind cu un tupeu extraordinar chiar şi acestă campanie pe care a făcut tot posibilul să o dinamiteze”.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi-a prezentat punctul de vedere, într-o conferinţă de presă, cu privire la cazul demolării de către municipalitate a cortului dedicat pentru strângerea de semnături în cadrul campaniei ”Fără penali în funcţii publice”, afirmând că nu a încercat să împiedice acţiunea.

Falcă a spus că Legea 50/1991 prevede necesitatea obţinerii unei autorizaţii de construire în cazul amplasării pe domeniul public a unei construcţii provizorii, în cazul de faţă un cort.

”Pentru a veni în întâmpinarea solicitării USR Arad şi pentru a-i da posibilitatea demarării în cel mai scurt timp posibil a campaniei, Primăria Arad a avizat amplasarea unui stand, pe o suprafaţă de maxim doi metri pătraţi, constând în măsuţă, scaun şi umbrelă fără însemne publicitare. Reprezentanţii USR Arad nu au ţinut cont de acordul dat, astfel că, încă de la începutul lunii aprilie, au amplasat pe domeniul public un cort fără obţinerea în prealabil a unei autorizaţii de construire, aşa cum prevede legea”, a spus Falcă.

Citește și
sorin grindeanu
Grindeanu anunță că au apărut informaţii false legate de presupuse negocieri pe funcţii. ”Sunt perdele de fum”

Edilul susţine că a aplicat măsura de desfiinţare a cortului ”în urma solicitărilor repetate venite din partea consilierilor locali PSD”.

Falcă a spus că sentinţa civilă nr. 587/19.07.2018 a Tribunalului Arad ”constată legalitatea măsurii de desfiinţare” şi ”este o dovadă clară a faptului că funcţionarii din cadrul Primăriei nu au încercat niciun moment să împiedice buna desfăşurare a campaniei”.

Conform edilului, instanţa a constatat că Primăria ”nu împiedică desfăşurarea campaniei strângerii de semnături demarată de petentă (USR – n.r.)”.

Gheorghe Falcă a declarat că va sprijini acţiunile civice care presupun implicarea activă a cetăţenilor în viaţa comunităţii sau a ţării şi a mers să semneze la standul USR unde fusese demolat cortul.

După ce Falcă şi-a oferit semnătura, senatorul USR Arad Adrian Wiener a reacţionat pe Facebook, arătând că primarul a recurs la ”un gest politicianist, strict dedicat imaginii personale, călărind cu un tupeu extraordinar chiar şi acestă campanie pe care a făcut tot posibilul să o dinamiteze”.

”În Arad, cu semnătura şi prin decizia abuzivă a lui Gheorghe Falcă, cortul a fost desfiinţat. De aceea gestul primarului Aradului, la peste cinci luni de la începutul campaniei de strângere de semnături, a fost echivalent cu tăierea acelei panglici la toaleta inaugurată de primarul din Piatra Neamţ. Acelaşi penibil, aceleaşi reflexe de prădător politic, acelaşi dispreţ faţă de decenţă”, a scris Wiener.

Şi preşedintele USR Arad, Vlad Botoş, a reacţionat tot pe reţeaua de socializare: ”Falcă Gheorghe, însoţit de camere TV şi presă, a venit exact la cortul USR Arad pe care l-a demolat săptămâna trecută. Fiecare semnătură contează şi e bine că susţine prin semnătura sa iniţiativa noastră. Singura întrebare pe care mi-o pun este: de ce nu a făcut-o de la început, atunci când nimeni nu credea că vom reuşi şi că această iniţiativă va deveni un succes? De ce a refuzat acum şase săptămâni să semneze, dar astăzi a venit însoţit de suită şi a anunţat presa în prealabil, iar apoi a dat declaraţii în stilul caracteristic? Foarte bine că ai semnat, domnule Falcă, dar acţiunea noastră în instanţă va continua. Vom dovedi cine a încălcat legea, cine a acţionat cu bună credinţă şi cine a comis un abuz”.

Luni, USR a acuzat Primăria Arad că a comunicat ”în mod mincinos şi cu profund dispreţ faţă de realitate şi faţă de cetăţeni” o informaţie către presă, potrivit căreia ar fi câştigat un proces intentat de filiala judeţeană a partidului după ce a fost amendată cu 1.000 de lei pentru un cort destinat strângerilor de semnături în cadrul campaniei ”Fără Penali în funcţii publice”, care ar fi fost amplasat fără autorizaţie. Procesul prin care USR contestă amenda va începe abia în toamnă, în timp ce Primăria susţinea într-un comunicat de presă că ”prin sentinţa civilă nr. 587/19.07.2018, Tribunalul Arad constată corectitudinea procesului verbal de sancţionare a contravenţiilor întocmit de Poliţia Locală şi încălcarea prevederilor legale de către USR”. Sentinţa se referă însă la alt proces deschis de USR, prin care se încerca suspendarea demolării cortului până la judecarea pe fond.

”Deoarece această plângere contravenţională nu bloca automat măsura desfiinţării cortului, am deschis în paralel o a doua acţiune, pentru a opri demolarea, până când justiţia va stabili dacă cortul a fost sau nu amplasat ilegal. Această a doua acţiune a fost cea pierdută de USR, dar Primăria a demolat cortul înainte ca instanţa să decidă dacă are sau nu dreptate. Aşadar, am pierdut acţiunea pentru blocarea demolării, nu pe cea privitoare la legalitatea amplasării cortului şi a sancţiunii primite, aşa cum a comunicat Primăria Arad în mod mincinos şi cu un profund dispreţ faţă de realitate şi faţă de cetăţeni”, se arăta într-un comunicat al USR.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
Citește și...
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a semnat iniţiativa USR
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a semnat iniţiativa USR "Fără penali în funcţii publice"

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), a semnat iniţiativa cetăţenească a USR "Fără penali în funcţii publice", după ce în luna mai a cerut amendarea voluntarilor care adunau semnături, relatează news.ro.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.