Primarul Iașului, Mihai Chirica, s-a înscris pentru un loc pe liste la parlamentare. Ce urmărește de fapt edilul

Mihai Chirica
Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, s-a înscris în competiţia internă din PNL Iaşi pentru desemnarea candidaţilor la alegerile parlamentare, alături de alţi 20 de membri ai organizaţiei liberale ieşene, decizia edilului fiind o surpriză. 

Liderul filialei judeţene Iaşi a PNL, Alexandru Muraru, a afirmat că edilul nu l-a informat că ar dori să candideze şi că a aflat ulterior de la secretariatul organizaţiei. Muraru susţine că filiala se va pronunţa în cazul lui Mihai Chirica, şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean fiind programată în 3 septembrie.

Mihai Chirica s-a înscris în cursa internă pentru desemnarea candidaţilor la parlamentare, partidul urmând să decidă dacă va fi pe lista de la Senat sau pe cea de la Camera Deputaţilor.

Surse din cadrul organizaţiei ieşene a PNL susţin că Mihai Chirica ar fi spus unor colegi de partid că scopul său este să tragă lista PNL şi că în final va opta pentru mandatul de primar.

Pe de altă parte, în mediul politic ieşean se vehiculează ipoteza că prin candidatura la parlamentare Mihai Chirica ar urmări să tergiverseze dosarele în care este trimis în judecată.

Citește și
Nicuşor Dan
Primul mare lider mondial care îl felicită pe Nicușor Dan pentru alegerea ca președinte al României

”El poate depune jurământul în Parlament, apoi are un interval de câteva săptămâni în care trebuie să decidă ce face cu postul de primar. Renunţă la poziţia de parlamentar şi revine la Primărie, dar în acest interval avocaţii săi pot cere mutarea dosarelor la Înalta Curte. Asta înseamnă tergiversarea dosarelor în instanţă. Chirica vrea să câştige timp”, au precizat surse politice pentru News.ro.

Întrebat de corespondentul News.ro cum comentează înscrierea lui Mihai Chirica în cursa pentru parlamentare, Alexandru Muraru, lider al filialei PNL Iaşi, a precizat că a aflat de la secretariatul partidului despre acest lucru.

”Nu am ştiut despre intenţia primarului Chirica, am aflat de la secretariatul partidului asupra situaţiei candidaturilor din filială. Nu mă pot pronunţa, conducerea organizaţiei va analiza foarte serios toate candidaturile. Filiala va decide, în funcţiile de principiile statutare, deciziile Biroului Permanent Naţional, valorile PNL şi interesele politice ale PNL Iaşi”, a declarat Alexandru Muraru.

În cursa internă din cadrul PNL Iaşi pentru alegerile parlamentare s-au înscris 21 de membri liberali, între care şi actualii parlamentari Alexandru Muraru, Liviu Brătescu şi Sorin Năcuţă.

De asemenea, au intrat în cursă Luciana Antoci (şeful Inspectoratului Şcolar), Lucian Rusu (secretar general adjunct al Guvernului), Alin Andrieş (secretar de stat în Ministerul de Finanţe), Romeo Vatră (director al Aeroportului Iaşi) şi Adrian Acostoaiei (consilier judeţean).

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Primul mare lider mondial care îl felicită pe Nicușor Dan pentru alegerea ca președinte al României
Primul mare lider mondial care îl felicită pe Nicușor Dan pentru alegerea ca președinte al României

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis joi felicitări lui Nicuşor Dan pentru alegerea sa ca preşedinte al României, relatează vineri Xinhua.

Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, întrebat cât de mult vor dura negocierile pentru formarea noului Guvern, a răspuns că România va avea „un Guvern instalat în 2,3,4 săptămâni”.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.