PSD Constanța, gafă într-un mesaj pe Facebook, după condamnarea lui Liviu Dragnea

mesaj PSD Constanța
Facebook/ PSD Constanța

PSD revine cu o nouă gafă de comunicare, după ce, recent, mai multe filiale județene ale partidului au postat pe paginile de Facebook imagini și mesaje ce sugerau că Simona Halep a fost, de fapt, cea huiduită pe Arena Națională, nu Gabriela Firea.

Săptâmâna aceasta, imediat după decizia bombă dată de instanță, prin care Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, filiala județeană a PSD Constanța a reacționat prompt, postând un mesaj de susținere pentru președintele partidului.

Numai că graba a fost atât de mare încât în textul mesajului s-a strecurat o eroare, Astfel, textul sugera că Liviu Dragnea și conducerea partidului încearcă să destabilizeze țara: ”Organizația Județeană a Partidului Social Democrat Constanța este mai solidară ca oricând cu Președintele Liviu Dragnea și conducerea legitimă a Partidului, în încercarea de destabilizare îndreptată împotriva unei țări aflate pe drumul său”.

Ulterior, eroare a fost corectată. Noul pasaj sună astfel: ”Organizația Județeană a Partidului Social Democrat Constanța este mai solidară ca oricând cu președintele Liviu Dragnea și conducerea legitimă a partidului, împotriva încercării unora de destabilizare a unei țări aflate pe drumul său.”

Citește și
Cristian Preda
Europarlamentarul Cristian Preda: Nu cumva PSD s-a pus în afara legii?

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Ce condiție pune Victor Ponta ca să voteze moțiunea de cenzură
Ce condiție pune Victor Ponta ca să voteze moțiunea de cenzură

Fostul premier Victor Ponta, lider al partidului Pro România, susține că face opoziție Partidului Social Democrat, însă nu va vota moțiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Dăncilă.

Europarlamentarul Cristian Preda: Nu cumva PSD s-a pus în afara legii?
Europarlamentarul Cristian Preda: Nu cumva PSD s-a pus în afara legii?

Europarlamentarul Cristian Preda se întreabă dacă nu cumva partidul condus de Liviu Dragnea intră sub incidenţa articolului 46 din legea partidelor politice, referitor la dizolvarea unui partid.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.