Reuters: Președintele centrist al României a demisionat, după ce partidele de extremă dreapta plănuiau să-l demită

Președintele centrist în exercițiu al României, Klaus Iohannis, și-a anunțat demisia luni, în contextul în care partidele parlamentare de opoziție de extremă dreapta plănuiau să îl suspende, scrie Reuters.
Statul membru al Uniunii Europene și NATO, care se învecinează cu Ucraina, a fost aruncat în haos instituțional anul trecut, când Călin Georgescu, un critic puțin cunoscut al NATO și cu viziuni de extremă dreapta, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale.
După acuzații de interferență rusă – negate de Moscova – Curtea Constituțională a României a anulat întregul scrutin prezidențial.
Cu cele două tururi ale alegerilor programate din nou pentru 4 și 18 mai, instanța supremă a decis că Iohannis, al cărui al doilea și ultim mandat a expirat pe 21 decembrie, va rămâne în funcție până la alegerea succesorului său.
Însă, în ianuarie, trei partide de opoziție de extremă dreapta, care controlează aproximativ 35% din locurile din Parlament, au depus o moțiune de suspendare împotriva lui Iohannis.
Cererea a fost redepusă pentru a treia oară, săptămâna trecută, de Partidul Oamenilor Tineri, fiind semnată de 178 de parlamentari de la POT, AUR, S.O.S. România și USR (centru-dreapta).
Având în vedere că moțiunea urma să fie supusă votului și că Iohannis era extrem de nepopular, analiștii au susținut că unii parlamentari din partidele pro-europene tradiționale ar fi putut susține demersul opoziției de extremă dreapta, oferindu-le majoritatea necesară.
„Această solicitare va avea consecințe atât pe plan intern, cât și internațional”, a declarat Iohannis reporterilor.
„Pentru a scuti România de această criză inutilă și negativă... îmi dau demisia din funcția de președinte.”
Președinția interimară va fi preluată de președintele Senatului, Ilie Bolojan, liderul Partidului Național Liberal, membru al coaliției de guvernare, care va avea atribuții limitate până la alegeri.
Cele trei grupări de extremă dreapta, a căror susținere a crescut după surprinzătoarea victorie a lui Georgescu, și-au folosit campania împotriva lui Iohannis ca pretext pentru organizarea de proteste și pentru a domina agenda politică.