România, nepregătită în valul 4 de Covid. Cîțu vrea ”operaţionalizarea rapidă” a noi paturi ATI

spital

Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, la finalul şedinţei de guvern, că Ministerul Sănătăţii îşi asumă operaţionalizarea a 1.522 de paturi ATI pentru pacienţii cu COVID-19.

"Ieri am cerut în videoconferinţă, la Ministerul Sănătăţii, informări despre problema paturilor ATI. Ministerul Sănătăţii îşi asumă, la nivel naţional, printr-un plan de rezilienţă, operaţionalizarea rapidă a noi paturi de terapie intensivă, până la cifra de 1.522. Şi ieri în conferinţă am spus că eu cred că ar trebui să mergem spre 2.000 de paturi, dar asta este ce avem acum, informaţii. Cele mai multe dintre acestea vor fi operaţionalizate în Bucureşti. Va ajunge în prima fază la 308 paturi ATI pentru pacienţi COVID. Cluj va ajunge la 82 de paturi. Mureş - 79 de paturi. Iaşi - 77 de paturi. Timiş - 71 de paturi ATI pentru cei cu COVID", a arătat premierul într-o conferinţă susţinută la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

El a menţionat că în cazul în care va fi necesar, Spitalul Judeţean Ilfov va trece în regim COVID.

"Ieri am luat legătură cu preşedintele CJ Ilfov şi am propus ca spitalul judeţean să treacă în regim COVID. Domnul preşedinte a fost de acord. Vom folosi şi acest spital, dacă este nevoie, în regim COVID", a spus Cîţu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
România începe vaccinarea populației împotriva Covid-19 cu doza a 3-a, din 28 septembrie
România începe vaccinarea populației împotriva Covid-19 cu doza a 3-a, din 28 septembrie

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că a aprobat în ședința de Guvern o hotărâre care prevede aprobarea vaccinării împotriva Covid-19 cu doza a 3-a.

Lista localităţilor din România care au intrat în scenariul roşu
Lista localităţilor din România care au intrat în scenariul roşu

Certificatul verde Covid este obligatoriu pentru accesul la activități economice (baruri, restaurante, spectacole, evenimente private etc) în localitățile în care rata infectărilor a trecut de 3 cazuri la 1.000 de locuitori.

Coronavirus România, 22 septembrie. Peste 7.000 de noi infectări. Capitala și 3 județe sunt în scenariul roșu
Coronavirus România, 22 septembrie. Peste 7.000 de noi infectări. Capitala și 3 județe sunt în scenariul roșu

Coronavirus România, bilanț 22 septembrie. Până astăzi, pe teritoriul României au fost în 1.165.886 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19).

Cseke Attila: „Valul patru este unul cu o tendinţă mai brutală decât celelalte valuri ale pandemiei”
Cseke Attila: „Valul patru este unul cu o tendinţă mai brutală decât celelalte valuri ale pandemiei”

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a afirmat că valul patru este unul cu o tendinţă mai brutală decât celelalte valuri ale pandemiei şi atunci s-ar putea ca numărul maxim de paturi ATI atins într-un val anterior, de 1.612, să nu fie îndeajuns

Ușoară creștere a numărului de persoane vaccinate, la o zi după anunțul referitor la Loteria Vaccinării
Ușoară creștere a numărului de persoane vaccinate, la o zi după anunțul referitor la Loteria Vaccinării

Aproape 15.700 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.