Senatorii il sfideaza pe Basescu: romii redevin tigani

×
Codul embed a fost copiat

UPDATE: Senatorii Romaniei au ignorat avertismentul lui Traian Basescu. Alesii din Comisia pentru drepturile omului, dar si cei care se ocupa de Egalitatea de sanse cred ca termenul de "tigan" ar trebui sa apara in toate actele oficiale.

 

Ideea i-a venit deputatului Silviu Prigoana, dar a stranit o adevarata furtuna in randul etnii rrome, care se bucura de sustinerea sefului statului.

Cu exceptia celor de la UDMR si a unui democrat liberal, membrii celor doua comisii cred ca Romania nu ar trebui sa foloseasca termenul de rom in documente asa cum se intampla din 1993 incoace.

Auto-intitulatul rege al romilor, Florin Cioaba, este hotarat sa conteste proiectul la Curtea Constitutionala si Consiliul European.

Citește și
Roberta Anastase
Roberta Anastase, colindata: "Tigan de ma numesti/Tu stii ca ma jignesti"

Actul normativ are avizul pozitiv al Guvernului insa Seful Statului afirma recent ca nu va promulga o astfel de lege chiar daca va trece de Senat si de Camera Deputatilor.

 In initiativa legislativa se mai precizeaza ca atribuirea de conotatii negative la folosirea cuvantului este interzisa.

Deputatul a motivat necesitatea unei astfel de legi prin faptul ca termenul "rom" genereaza o confuzie pe plan international.

"Sute de milioane de oameni de pe Planeta n-au studii filologice si de etimologie. Ei fac o asociere fireasca (si justa!) intre terminatia -ia / -(an)ia si tara (= natiunea ei) care are aceasta particula: Britania = brit + ania = “tara britilor, a englezilor”; Mauretania = maur + (et)ania = “tara maurilor”, deci Romania = rom + ania = “tara romilor”. E incorect. Se creeaza o falsa directionare", sustine Prigoana in motivatia propunerii legislative, citata de Mediafax.

In timpul dezbaterilor din comisii, liderul senatorilor PNL, Puiu Hasotti, a sustinut ca aceasta initiativa legislativa trebuie sa fie adoptata.

"Nu se poate sustine ideea ca vrea Consiliul Europei sau ca vrea altcineva, de vreme ce tari ale Consiliului Europei ii denumesc pe tigani «tigani», si nu «romi» si nu cred ca au de gand sa dea o lege prin care sa ii numeasca altfel decat asa cum ii numesc acum", a subliniat el.

La randul lui, vicepresedintele Comisiei pentru drepturile omului, Emilian Francu (PNL), a precizat ca tiganii au venit in Romania insotind hoardele tatare, in secolul al XIII-lea, el subliniind ca acest termen nu are nicio conotatie negativa, fiind folosit inca din perioada domniei lui Mircea cel Batran.

El a mai spus ca, in judetul Valcea, unde a fost ales, etnicii romi se simt jigniti daca sunt apelati astfel, ei preferand denumirea "tigan".

Si presedintele Comisiei pentru egalitate de sanse, Olguta Vasilescu (PSD), s-a pronuntat pentru adoptarea initiativei legislative. Ea a explicat ca sunt reprezentanti importanti ai acestei etnii care se declara ei insisi "tigani" si sunt mandri de acest lucru. Vasilescu a dat exemplul lui Madalin Voicu si al lui Damian Draghici.

Singurul care s-a impotrivit termenului de "tigan" a fost presedintele Comisiei pentru drepturile omului din Senat, Gyorgy Frunda (UDMR). Din punctul sau de vedere, notiunea "tigan", care provine din limba greaca, este peiorativa.

El a mentionat ca toate tratatele internationale prevad dreptul fiecarei natiuni de a se denumi cum doreste.

Senatorul i-a atentionat pe membrii celor doua comisii ca, daca vor aviza favorabil aceasta initiativa legislativa, Romania risca sa fie condamnata la CEDO, din cauza prevederilor Conventiei Europene si ale Tratatului Uniunii. Acestea interzic discriminarea si, de asemenea, interzic dreptul altora de a se pronunta in legatura cu soarta altor etnii.

Propunerea legislativa privind terminologia oficiala utilizata pentru etnia tiganilor va fi dezbatuta de Senat in calitate de prima Camera sesizata.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Basescu: Nu voi promulga legea schimbarii denumirii de rom in tigan
Basescu: Nu voi promulga legea schimbarii denumirii de rom in tigan

Presedintele Traian Basescu este impotriva numirii romilor drept "tigani" si a declarat intr-un interviu pentru Financial Times ca nu va promulga legea, daca un astfel de act normativ ii va fi trimis la Cotroceni.

Roberta Anastase, colindata:
Roberta Anastase, colindata: "Tigan de ma numesti/Tu stii ca ma jignesti"

Un grup de colindatori i-a facut o vizita presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, ca sa-i atraga atentia in privinta unui subiect controversat. Ei i-au facut cadouri, dar i-au recitat si cateva versuri speciale, anti-discriminare.

Romii, la un pas sa devina oficial tigani. Ce parere ai?
Romii, la un pas sa devina oficial tigani. Ce parere ai?

Guvernul este de acord cu schimbarea denumirii persoanelor de etnie roma din "rom" in "tigan", propusa intr-o initiativa parlamentara, bazandu-se pe recomandarile Academiei Romane, dar si pe faptul ca termenul e folosit in majoritatea statelor din UE.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu

Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei, se află marţi în România, unde, împreună cu preşedintele Nicuşor Dan, va vizita Centrul de instruire întrunită de la Cincu.

Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale
Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale

În a patra zi de proteste în Los Angeles, Washingtonul a luat o nouă decizie controversată. Pentagonul a anunțat că trimite 700 de pușcași marini, cu misiune temporară, în metropolă.