Senator PNL: Reprezentanții Comisiei de la Veneția, îngrijorați din cauza modificărilor legislative

Iulia Scântei
Agerpres

Senatorul liberal Iulia Scântei a declarat, joi, după întâlnirea Comisiei speciale pentru legile justiţiei cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, că experţii acestui organism cunosc în detaliu parcursul modificărilor aduse Codurilor penale.

Aceștia sunt îngrijoraţi, deoarece nu știu dacă toate aceste modificări au fost făcute în baza unor studii de impact.

"Am avut o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, care sunt într-o vizită de lucru anterior formulării raportului cu privire la sesizarea adresată de PNL, cât şi de preşedintele României cu privire la modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penală.

Personal, pe mine m-a bucurat această întrevedere, pentru că am văzut nişte reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia care au citit sesizările, care ştiu nu doar numărul, ci şi conţinutul amendamentelor transmise, care cunosc în detaliu parcursul legislativ al acestor modificări legislative şi care sunt îngrijoraţi dacă toate aceste modificări legislative au fost făcute în temeiul unor studii de impact cu privire la efectele pe care le va genera noua politică penală reformată în România şi care vor fi consecinţele în privinţa dosarelor aflate în prezent pe rolul instanţelor judecătoreşti sau pe rolul organelor de urmărire penală, inclusiv care va fi soarta acelor dosare penale în care s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive", a afirmat senatorul liberal după întâlnire, potrivit Agerpres.

Ea a menţionat că le-a spus reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia că, în urma modificărilor legislative în domeniul justiţiei, România se află în situaţia de a nu-şi respecta angajamentele europene.

Citește și
Florin Iordache si Tudorel Toader
Mesajul lui Tudorel Toader după întâlnirea cu delegația Comisiei de la Veneția

"Aş vrea să punctez un lucru pe care l-am expus. Un stat care nu-şi pedepseşte infractorii sau care îi face scăpaţi pe infractorii deja condamnaţi definitiv prin legi penale favorabile, prin reducerea pedepselor, prin dezincriminarea faptelor pe care deja le-au săvârşit, fără posibilitatea de a mai putea recupera în viitor prejudiciile cauzate fie statului sau cetăţenilor români ca privaţi, este un stat care nu-şi respectă angajamentele europene, este un stat în care standardele europene în materie de independenţa justiţiei şi ceea ce numim guvernarea legii şi supremaţia legii şi elementelor statului de drept nu mai sunt.

Cu părere de rău, România se află într-o astfel de situaţie pentru că în urma acestor modificări legislative am pierdut echilibrul între obligaţia constituţională a statului de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale unor persoane condamnate în dosare penale, în acelaşi timp obligaţia statului român de a adopta măsuri penale prin care asigură protejarea interesului general, asigură pedepsirea celor care au săvârşit infracţiuni şi au adus prejudicii patrimoniului statului şi cetăţenilor români. Or, acest lucru nu mai este posibil, apreciem noi", a adăugat Scântei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Prima declaraţie a Comisiei de la Veneţia, după întâlnirea cu Tudorel Toader
Prima declaraţie a Comisiei de la Veneţia, după întâlnirea cu Tudorel Toader

Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia şi-au început vizita în România. Oficialii au discutat deja cu ministrul justiţiei şi cu preşedintele Klaus Iohannis despre modificările adoptate în Parlament la Codul Penal şi la Codul de Procedura Penală.

Mesajul lui Tudorel Toader după întâlnirea cu delegația Comisiei de la Veneția
Mesajul lui Tudorel Toader după întâlnirea cu delegația Comisiei de la Veneția

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia soseşte joi la Bucureşti

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia vine în România, pentru modificările aduse Codului Penal
O delegaţie a Comisiei de la Veneţia vine în România, pentru modificările aduse Codului Penal

O delegaţie a Comisie de la Veneţia se va afla în România în 13 şi 14 septembrie, în vederea pregătirii unei opinii privind modificările aduse recent Codului Penal şi Codului de Procedură Penală.

Tudorel Toader se delimitează de Legile Justiţiei, în forma criticată de Comisia de la Veneţia
Tudorel Toader se delimitează de Legile Justiţiei, în forma criticată de Comisia de la Veneţia

Tudorel Toader a răspuns luni dimineaţă la câteva întrebări ale jurnaliştilor, în faţa Ministerului Justiţiei.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.