Senatorii au amânat pentru 2 aprilie raportul privind urmărirea penală a lui Tăriceanu

Claudiu Manda
Agerpres

Biroul permanent al Senatului a stabilit pentru 2 aprilie termenul final acordat Comisiei juridice pentru un punct de vedere referitor la cererea DNA în cazul preşedintelui Camerei superioare, Călin Popescu-Tăriceanu.

"Au fost două puncte pe ordinea de zi. La unul dintre ele era o solicitare a unor colegi (senatorii PSD Viorel Salan, Ovidiu Marciu - n.r.) de a studia dosarul care îl priveşte pe domnul preşedinte Tăriceanu şi alţi colegi (senatorii PSD Aurel Soporan, Liviu Mazilu şi Liviu Pop - n.r.) care solicitau o prelungire a termenului (de consultare a documentelor - n.r.) şi o solicitare a grupului USR de a dezbate şi a avea un raport în şapte zile. Am propus colegilor ca termenul final din partea Comisiei juridice să fie data de 2 aprilie. Au fost toţi colegii de acord", a precizat luni vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda, potrivit Agerpres.

Pe 7 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Comisia juridică trebuie să formuleze un punct de vedere care va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea DNA.

Citește și
Tariceanu - CEx PSD
Tăriceanu cere un ”moment zero” în Justiție. ”Miile de români au fost victime ale DNA”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Amânare în dosarul în care Tăriceanu e acuzat de mărturie mincinoasă. Nu a venit la proces
Amânare în dosarul în care Tăriceanu e acuzat de mărturie mincinoasă. Nu a venit la proces

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat luni, pentru 25 martie, judecarea apelului DNA în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă.

Tăriceanu cere un ”moment zero” în Justiție. ”Miile de români au fost victime ale DNA”
Tăriceanu cere un ”moment zero” în Justiție. ”Miile de români au fost victime ale DNA”

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost invitat special, duminică, la Consiliul Național PSD și a ținut un discurs.

Senatorii au amânat din nou raportul în cazul cererii de începere a urmăririi penale a lui Tăriceanu
Senatorii au amânat din nou raportul în cazul cererii de începere a urmăririi penale a lui Tăriceanu

Președintele Comisiei Juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a cerut un răgaz de 10 zile pentru întocmirea raportului în cazul cererii DNA de încuviinţare a urmăririi penale împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu.

Surse: Votul în Senat privind urmărirea penală a lui Tăriceanu s-ar putea da în 2019
Surse: Votul în Senat privind urmărirea penală a lui Tăriceanu s-ar putea da în 2019

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV ca votul în Senat cu privire la cererea de începere a urmării penale a DNA formulată în cazul lui Călin Popescu-Tăriceanu va fi dat cel mai probabil în sesiunea următoare, care începe în februarie 2019.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.