Sesiune extraordinară la Parlament, convocată luni. Opoziţia cere anularea OUG 114

camera deputatilor
Pro TV

La cererea Opoziţie, Camera Deputaţilor se reuneşte în sesiune extraordinară începând de luni. 

Opoziţia a depus marţi la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor o solicitare pentru convocarea, în perioada 26 - 30 august, a unei sesiuni extraordinare, pe a cărei ordine de zi ar urma să figureze respingerea legii privind amnistia şi graţierea sau abrogarea legii recursului compensatoriu, fiind strâns numărul necesar de semnături, a anunţat liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

Au semnat 118 deputaţi PNL, PMP, USR şi PRO România, numărul necesar pentru convocarea unei sesiuni extraordinare fiind de 110 parlamentari.

În urma depunerii, s-a decis convocarea ședinței Biroului Permanent al Camerei pentru luni, 26 august, de la ora 12.30, în vederea stabilirii proiectului programului de lucru în această perioadă.  De asemenea, ședința de plen a Camerei Deputaților va avea loc începând cu ora 14.00, pentru aprobarea ordinii de zi și a programului sesiunii extraordinare.

"118 deputaţi PNL, PMP, USR şi PRO România au depus astăzi o solicitare, în scris, pentru sesiune extraordinară în Camera Deputaţilor. PNL rămâne consecvent celor susţinute de la OUG 13 încoace şi anume că amnistia, graţierea şi alte instrumente aflate la dispoziţia corupţilor din PSD trebuie anulate. Sensul acestei sesiuni extraordinare este exact anularea unor instrumente pe care oricând persoane cu probleme în justiţie pot să le folosească, instrumente care afectează direct viaţa de zi cu zi a românilor. (...) Este o provocare pentru toţi liderii politici responsabili. Lansăm această provocare şi doamnei Viorica Dăncilă, care spune că e diferită de Liviu Dragnea. Lansăm această provocare şi domnului Călin Popescu-Tăriceanu care spune că doreşte o justiţie corectă. Practic, este un pas înainte pentru recredibilizarea instituţiei Parlamentului, care a fost folosit excesiv de persoane cu probleme personale în justiţie", a declarat Raluca Turcan, la Palatul Parlamentului.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis: Modificările aduse Codurilor penale de către PSD-ALDE sunt nocive și contrare Constituției

Tot în sesiunea extraordinară, a adăugat deputatul liberal, Opoziţia doreşte anularea "celui mai toxic instrument din economia românească - Ordonanţa 114, care îi face pe români să o ducă mai greu şi să nu înţeleagă de ce".

"Dorim, pe de o parte, să anulăm instrumentele cu care se joacă cei care au probleme de corupţie, ori de câte ori se simt în primejdie, şi, pe de altă parte, încercăm să resetăm un pic presiunea care există asupra economiei româneşti şi care nu permite românilor să resimtă unele cifre pozitive ce apar în statisticile referitoare la economia românească", a spus Raluca Turcan.

Deputatul USR Cristina Prună a precizat că, de altfel, Opoziţia a cerut PSD - ALDE convocarea unei sesiuni extraordinare imediat după tragedia de la Caracal, ceea ce nu s-a întâmplat, spunea ea, pentru că "cel mai probabil parlamentarii majorităţii nu au dorit să îşi strice concediile".

"De aceea, prin aceste 118 semnături dorim să dezbatem aici, în Parlamentul României, şi să respingem toate măsurile nocive care au afectat sistemul de justiţie din România şi sistemul economic. De asemenea, vom depune toate eforturile pentru ca situaţii precum cele din Caracal să nu se mai întâmple. (...) Declaraţiile pe care le-a făcut Viorica Dăncilă le-a tot făcut de o lună încoace pentru înăsprirea pedepselor pentru infractori sexuali. Din punctul nostru de vedere este doar un exerciţiu de imagine", a afirmat Cristina Prună.

Şi liderul PMP, Eugen Tomac, consideră că se impune o sesiune extraordinară, în primul rând pentru că românii aşteaptă soluţii de la politicieni.

"Pentru noi, cei din PMP, este esenţial să ajustăm cadrul juridic existent, astfel încât orice criminal care se atinge de un fir de păr al unui copil din această ţară să răspundă cu închisoare pe viaţă. Nu există unităţi de măsură în ceea ce priveşte comportamentul acestor cetăţeni care pur şi simplu îşi pierd minţile şi produc tragedii. Avem nevoie de soluţii. (...) Dacă doamna Dăncilă vrea să pară altfel, că este altceva decât este Liviu Dragnea, trebuie să ceară colegilor din PSD ca în primul minut în care începe sesiunea parlamentară aici, la Camera Deputaţilor, să anunţe că a încetat mandatul deputatului Goga, care are sentinţă definitivă şi irevocabilă de a se retrage din Parlament, condamnat fiind, lucru care nu se întâmplă de mai bine de un an. Deci a proteja doar la televizor o linie aparentă nu este în regulă şi îi cerem premierului Dăncilă, care e şi preşedintele PSD, să facă un minim gest - să respecte actul de justiţie", a spus Tomac.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Impozitarea pensiilor speciale, incertă. Ce spune Dăncilă despre restructurarea Executivului
Impozitarea pensiilor speciale, incertă. Ce spune Dăncilă despre restructurarea Executivului

Guvernul dă înapoi în privința supraimpozitării pensiilor speciale și pasează responsabilitatea către Parlament pentru decizia finală.

Iohannis: Modificările aduse Codurilor penale de către PSD-ALDE sunt nocive și contrare Constituției
Iohannis: Modificările aduse Codurilor penale de către PSD-ALDE sunt nocive și contrare Constituției

Președintele Klaus Iohannis a reacționat după ce judecătorii CCR au retrimis în Parlament proiectele de modificare a codurilor penale.

Orban: Modificările aduse Codurilor penale trebuie respinse în integralitate de Parlament
Orban: Modificările aduse Codurilor penale trebuie respinse în integralitate de Parlament

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, este de părere că decizia de luni a Curţi Constituţionale a României (CCR) cu privire la acestea reprezintă o "victorie amară".

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.