Statul spune că nu are bani, dar plătește chirii de peste 100 de milioane euro. ”Niște dezvoltatori imobiliari trăiesc bine”

marcel ciolacu guvern
Shutterstock

Statul român plăteşte anual, pentru sediile diverselor instituţii publice, chirii a căror valoare totală depăşeşte o sută de milioane de euro.

Cifra a fost făcută publică de către fostul ministru al Finanţelor, Adrian Câciu, fost ministru al Investiţiilor de Proiectelor Europene. Acesta a mai dezvăluit că numai Ministerul Fondurilor Europene plăteşte, pentru sediul său din nordul Capitalei, 2,4 milioane de euro anual.

„În patru luni de zile, Guvernul ar putea – şi nu dau eu teme Guvernului, dar discutăm principial – să identifice o serie de clădiri ale statului în care toate ministerele şi agenţiile, acelea care vor rămâne în urma reorganizării, să se mute. Nu mai plăteşti cheltuieli cu chiria.

Sunt foarte multe instituţii care sunt în chirie în tot felul de imobile, asta este situaţia, a fost mai simplu decât să renovezi o clădire mai veche. Din ce ştiu s-a făcut ceva de genul (o centralizare privind imobilele – n.r.) şi e peste suta de milioane de euro nivelul anual al chiriilor plătite de stat. Vorbim de tot, de la clinici medicale până la sedii de instituţii, agenţii, sucursale şi tot”, a afirmat sâmbătă Adrian Câciu.

Numai Ministerul Fondurilor Europene plătește o chirie de 200.000 de euro pe lună

Fostul ministru a explicat că numai Ministerul Fondurilor Europene, pe care l-a condus până luna trecută, avea de plătit, la momentul în care el era la conducerea ministerului, chirie în valoare de 200.000 de euro pe lună, imobilul în care funcţionează ministerul, în zona de nord a Capitalei, fiind închiriat din anul 2018.

Citește și
Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor
Oficial: Tăierile de cheltuieli decise de Guvern. Cresc taxe și impozite în 2025. Nu este exclusă nici majorarea TVA

El spune că această chirie este decontată din fonduri europene, „dar asta nu te încălzeşte, pentru că acea chirie putea fi folosită în alt proiect”.

Câciu constată că „sunt nişte dezvoltatori imobiliari care trăiesc bine” din această chirie, povestind că prin demararea procedurilor de renunţare la sediul închiriat colegi de-ai săi din Guvern i-au spus că „are ţintă pe spate”.

Ex-ministrul spune că, în anul 2024, a demarat procedura de identificare a unui imobil al statului care să fie renovat din fonduri europene, în care ministerul să se mute, sau de cumpărare a unui sediu, din fonduri europene.

„Dacă acest model ar putea fi la nivel guvernamental, şi nu numai, că vorbim şi de deconcentrate, şi de instituţii la nivel local, ar fi o economie”, a adăugat Adrian Câciu. Fostul ministru spune că statul român „cu siguranţă” deţine, prin diversele sale instituţii, un patrimoniu imobiliar care ar permite funcţionarea propriilor instituţii în sediile lor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Deficitul bugetar al României pe 2024 va fi apropiat de 9% din PIB, a anunțat Tanczos Barna, ministrul Finanțelor
Deficitul bugetar al României pe 2024 va fi apropiat de 9% din PIB, a anunțat Tanczos Barna, ministrul Finanțelor

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă că România nu va ajunge la un deficit de 9% din PIB şi dă asigurări că nu va permite ca cheltuielile stabilite prin buget să fie depăşite, aşa cum s-a întâmplat în trecut.

Oficial: Tăierile de cheltuieli decise de Guvern. Cresc taxe și impozite în 2025. Nu este exclusă nici majorarea TVA
Oficial: Tăierile de cheltuieli decise de Guvern. Cresc taxe și impozite în 2025. Nu este exclusă nici majorarea TVA

Pentru a face economii la buget, guvernul a decis ca în 2025 să înghețe salariile de la stat și pensiile, să elimine facilitățile fiscale de care beneficiau angajații din IT, agricultură și construcții.  

Sărbători cu buget redus. Un studiu arată că anul acesta românii alocă mai puțin bani pentru masa de Crăciun
Sărbători cu buget redus. Un studiu arată că anul acesta românii alocă mai puțin bani pentru masa de Crăciun

Sărbătorile care se apropie nu vor fi unele îmbelșugate pentru români, după cum arată un studiu recent. Mulți și-au stabilit un buget redus pentru Crăciun și mare parte din bani va fi folosită pentru mâncare.

”Băi, te pup”. Bucureștiul nu rezolvă problema traficului de coșmar, ca să nu deranjeze interesele clanurilor: ”El e Nașul”
”Băi, te pup”. Bucureștiul nu rezolvă problema traficului de coșmar, ca să nu deranjeze interesele clanurilor: ”El e Nașul”

”Pe urmele Vestului sălbatic”, partea a III-a. Evaziunea fiscală înseamnă bani lipsă la un buget și așa găurit de cheltuieli greu de justificat. Nu doar că Fiscul nu poate să recupereze banii datorați, dar avem și investiții chestionabile.

Nicuşor Dan spune că dacă PMB ar avea un buget mărit principala urgenţă ar reprezenta-o transportul public
Nicuşor Dan spune că dacă PMB ar avea un buget mărit principala urgenţă ar reprezenta-o transportul public

Primarul general Nicuşor Dan a declarat marţi că, în cazul în care Primăria Capitalei ar avea un buget mărit, "principala urgenţă" ar fi investiţia în transportul public.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi
Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre diaspora, că respectăm votul şi încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi.